Și altfel despre POET

"Știu despre Eminescu mărturii directe care contrazic foarte multe imagini despre el. Venea elegant și purta foarte bine, cu dezinvoltură și prestanță, fracul. Iată o primă negare a legendei conform căreia era tot timpul neglijent și i se plimbau insecte suspecte pe guler. Pe urmă dansa foarte bine vals și era plăcut în conversație. Ușor timid cu persoanele pe care nu le cunoștea și mult mai îndrăzneț cu doamnele pe care le frecventa, cu care era obișnuit, și cărora își permitea să le spună și lucruri foarte decoltate, care îi aduceau un mare succes.

Nu era un încruntat, ci un om care știa să râdă și să provoace râsul. Și nu era veșnic sărac. Altfel cum ar fi putut să-i trimită unei femei de care era îndrăgostit birje încărcate cu violete de Parma? Cheltuieli nesăbuite, de fapt foarte… săbuite.

Asta știu eu despre Eminescu: era un om fermecător, plin de spirit și de umor. Pe urmă, era un om genial și, ca orice geniu, probabil că era conștient de asta. Și se și lăsa încurajat în a-și asuma un statut de geniu, ceea ce l-a făcut să scrie și lucruri mai puțin inspirate. Eu nu pot fi de acord cu bunica mea Vidrașcu, o doamnă de modă veche, care îl prefera pe Alecsandri și spunea despre Eminescu «A fost un prolétaire!». Dar nici nu pot să-i suport pe unii epigoni care fac și ei pe geniile, situându-se în «lumea lor» de oa-meni superiori. Care nemurire, care răceală, care lume, care superiori-tate? Ia să se mai ducă-n…".

("Breviar pentru păstrarea clipelor", Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga, Ed. Humanitas, p. 24-25)