Sindicatele din învăţământ solicită modificarea modului de calcul al salariilor profesorilor

444
Sindicatele din învăţământ solicită modificarea modului de calcul al salariilor profesorilor - 1f87a4779f9444998f3acbeccaa8db88-1620725456.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor Libere din Educaţie „Spiru Haret” au transmis o adresă comună către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru a cere modificarea modului de calcul al salariilor profesorilor.
„Solicităm a dispune măsurile ce se impun pentru a se asigura calculul corect al drepturilor de natură salarială ce se cuvin personalului din învăţământ potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care şi în prezent o serie de drepturi de natură salarială se calculează prin raportare la salariul de bază din luna decembrie 2016 şi nu prin raportarea la salariul de bază în plată”, transmit reprezentanţii cadrelor didactice.
Adresa vine ca urmare a deciziei publicate în luna martie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care „a statuat expres că sunt greşit calculate drepturile salariale”. Ministerul Educaţiei nu a dispus măsuri nici până la această dată. „Vă rugăm să aveţi în vedere că, în baza acestei decizii, instanţele de judecată admit deja (şi vor admite în continuare) cererile de chemare în judecată formulate în numele membrilor de sindicat, obligând unităţile de învăţământ la acordarea majorărilor salariale respective, începând cu 1 ianuarie 209, cât şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv plătite, actualizate cu indicele preţurilor de consum, şi a dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei, până la data plăţii – ceea ce va genera costuri suplimentare semnificative asupra bugetului”, au mai precizat sindicaliştii din învăţământ.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.576 secunde