"Cuget Liber" propune dezbaterea Legii învățământului

SISTEMUL NAȚIONAL DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR

301
1 min citire
CAPITOLUL IV
FORMAREA ADULȚILOR ȘI EDUCAȚIA PERMANENTĂ
Art. 70. (1) Ministerul Educației, prin unitățile și instituțiile sale, acordă, pe bază de contract, asistență de specialitate unităților și instituțiilor care organizează diferite programe de instruire pentru adulți în sistemul educației permanente sau poate organiza asemenea programe din proprie inițiativă.
(2) La cererea factorilor interesați și pe bază de contract, unitățile și instituțiile de învățământ pot organiza cursuri de formare profesională continuă, cursuri de educație a adulților, precum și alte servicii educaționale, cu respectarea legislației specifice formării continue a adulților.
(3) Ministerul Educației organizează și finanțează programe pentru educația adulților, în scopul reconversiei și formării profesionale continue a personalului din învățământ.
CAPITOLUL V
INTITUȚII SPECIALIZATE ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
Casa Corpului Didactic
Art. 71. (1) Casa Corpului Didactic este instituție de învățământ specializată în formarea continuă și dezvoltarea profesională a resurselor umane din învățământul preuniversitar și funcționează în fiecare județ/municipiul București.
(2) Casa Corpului Didactic este instituție de învățământ cu personalitate juridică, în coordonarea Direcției Județene / a municipiului București pentru Învățământul preuniversitar.
Art. 72. Structurile organizatorice și atribuțiile specifice Casei Corpului Didactic se stabilesc prin Regulamentul de organizare si funcționare elaborat de Ministerul Educației și aprobat prin ordin al ministrului.
Art. 73. (1) Pentru realizarea programelor de formare, Casa Corpului Didactic angajează personal de specialitate conform Statutului personalului didactic.
(2) Finanțarea programelor de formare continuă și de reconversie profesională se asigură de la bugetul de stat, precum și din alte surse.
(3) Casa Corpului Didactic organizează și îndrumă activitatea de perfecționare a personalului didactic.
(va urma)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde