"Sonar" transformă masacrul în artă

Sala amfiteatru a Cercului Militar Constanța a găzduit, duminică seara, spectacolul "Se-mbracă lașitatea-n promoroacă", în regia lui George Eugen Doinaru, prezentat de studioul de spectacole speciale "Sonar".

Decorul a înfățișat un cimitir simbolic, în care muzica și poezia au fuzionat în memoria celor care împușcați la revoluția din 1989.

Pe fondul muzical susținut de Costel Botezatu, Mariana Butnaru, Natalia Ciocotișan și Laurențiu Marinescu, Mircea Pânzaru a recitat, în stilul grandios pe care l-a consacrat, versuri dedicate sacrificiului și iubirii, coordonate care se intersectează mai mult sau mai puțin dezirabil.

George Eugen Doinaru a marcat trecerea de la trecut la prezent, intrând în scenă, după fiecare moment, într-un cărucior cu rotile, punctând astfel infirmitatea nu is-torică, cât spirituală a celor care au supraviețuit tragicului eveniment.

Momentul în care cel vinovat, "teroristul", vine la cimitir, pentru a fi iertat, sau pentru a se ierta pe sine, este cel mai important reper al spectacolului, reprezentând puntea de legătură cu prezentul. Teroristul care se întâlnește cu rudele celor uciși are, probabil, cea mai grea misiune de până atunci: asumarea. Efectul asumării determină, implicit, iertarea: "Cei care au evoluat în cimitirul acela simbolic sunt cei care, din cauza evenimentelor din 1989, au rămas cu sechele. Le-a murit cineva și n-au mai putut nici să ierte, nici să uite. Și sunt într-un anume fel, niște stafii încă vii, nu trăiesc în viața reală.

În cimitirul acela devin conștienți că ceea ce fac ține de un ritual repetat la nesfârșit. Descoperirea teroristului care se întoarce după ce a făcut ce a făcut la revoluție. Momentul culminant este cel în care povara neiertării se rezolvă odată cu absolvirea de vină a acestui terorist… iertându-l, reușim să ne împăcăm cu noi înșine, dar în continuare nu uităm", a spus Mircea Pânzaru.

Momente la fel de încărcate din punct de vedere artistic au fost create și de dansatorii din trupa "Shadows", care au încântat publicul prin mișcările lor. Tineri, talentați, dansatorii au fost la înălțime și de această dată.

Poetul Mircea Pânzaru ne-a vorbit, de asemenea, despre raportul iertare / uitare: "Omul simte nevoia să înainteze, să uite. Noi, cei de aici, am zis că iertam, dar de uitat nu uităm. Cu cât ne îndepărtăm în timp, momentul acela se așează sub un fel de crustă, în sensul că ne îmblânzește la modul prost, uităm din ce în mai mult să ne revoltăm pentru faptul că tinerii ăștia au murit. Spectacolul asta a și vrut să spună, că există iertare, căci fără iertare nu putem să înaintăm, dar nu uităm".

Deși încărcat de emoție, tristețe și tragism, tensiunea ar fi putut atinge cote paroxistice dacă râsetele și comentariile stupide din public nu ar fi existat. Astfel că, un spectacol-comemorare s-a transformat într-un program de divertisment ușuratic, amuzant, pentru o mare a parte a publicului.

Mai exact o parte dintre tinerii pseudo-culturalizabili au găsit amuzante durerea și traumele, expunându-și, pe parcursul celor două ore, rânjetul tâmp și comentariile pe măsură. Din păcate, aceștia nu au nimerit alternativa show-urilor de manele de pe litoral.

Așteptăm cu interes următorul spectacol al trupei Sonar, sperând, totuși, într-o selecție riguroasă a publicului.

Din distribuție au făcut parte: Mircea Pînzaru, Gigi Căpățînă-Doinaru, Aurel Lăzăroiu, Cristina Postolache, Anisia Popa și Nelu Hodor (poezie), Laurențiu Marinescu, Mariana Butnaru, Costel Botezatu și Natalia Ciocotișan (muzică), trupa Shadows (dans).