Spectacol de teatru pentru copii: "Aventurile lui Gulliver"

148
Spectacol de teatru pentru copii:

Articole de la același autor

Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" îi invită pe cei mici joi, 3 mai, și vineri, 4 mai, de la ora 10.00, la "Aventurile lui Gulliver", în regia lui Cristian Mitescu. 


Scenografia este semnată de Eugenia Tărășescu Jianu, iar muzica, de Dan Bălan. Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între cinci și 14 ani. 


Din distribuție fac parte: Andrei Stroescu, Clara Ghiuvelechian, Daniela Manolache, Daniel Minciună, Grațian Prisăcariu, Arina Cojocaru/Alina Manțu, Ion Ciolan și Tiberiu Roșu. 


Piesa este o adaptare după capodopera "Călătoriile lui Gulliver" a scriitorului Jonathan Swift, în care fantezia autorului se împletește cu o aspră satiră socială. Aventura începe cu un scurt preambul, în care Gulliver se prezintă, cum era obiceiul în scrierile epocii, și face o expunere a vieții sale și a călătoriilor făcute până atunci. 


În prima călătorie, Gulliver este aruncat de valuri în stare de inconștiență, ca singur supraviețuitor al unui naufragiu, pe țărmul unei insule. Când își revine, constată că este prizonier al unei alte rase, membrii acesteia fiind divizați și angrenați în diferite lupte. Ce se întâmplă mai departe, veți vedea dumneavoastră… 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5071 secunde