Spectacol pentru sprijinirea liceelor de coregrafie

319
< 1 min citire
Răzvan Mazilu revine, pe 5 martie, la Opera Națională București, cu un nou spectacol - a doua ediție a proiectului său cultural și de responsabilizare socială ce vizează sprijinirea liceelor de coregrafie din România - la care vor participa o serie de invitați ai scenei românești și internaționale. Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi donate Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din București, precum și secțiilor de coregrafie ale liceelor de artă din țară, sub formă de materiale didactice, costume și alte echipa-mente necesare studiului coregrafic. "Să ajungi dansator profesionist este foarte greu, e un drum lung, plin de sacrificii, care cere multă muncă și determinare, iar acești copii au nevoie de toată susținerea pe care o pot primi pentru a ajunge acolo unde își doresc. Mă simt responsabil față de ei și mă bucur că atât invitații mei din România, cât și cei din străinătate sunt foarte entuziaști și contribuie cu generozitate la acest proiect, care îmi doresc să continue. Pe lângă Liceul de Coregrafie «Floria Capsali» din București, există peste douăzeci de secții de coregrafie la liceele de artă din țară și mi-aș dori să le sprijinim pe toate, treptat", a spus Mazilu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde