Spectacole pentru cei mici, în Constanța

66
< 1 min citire
Spectacole pentru cei mici, în Constanța - mastiteatru-1418727245.jpg
Mâine, de la ora 10, Teatrul pentru copii și tineret Constanța a programat spectacolul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, "Spărgătorul de nuci", în regia și scenariul lui Cristian Mitescu. 
Duminică, 21 decembrie, în dublă reprezentație, de la ora 11 și ora 12:30, copiii vor fi părtași la un miracol: omul de zăpadă vorbește, ba chiar se și pornește cu pași vioi să aducă colindători și la căsuța celor doi harnici și simpatici bunici de la marginea satului. E zăpadă multă, dar bunicii o îndepărtează de pe cărarea pe care vor păși să colinde, copiii. Toți colindătorii sunt așteptați cu covrigi calzi și mere roșii. Și "Iată vin colindători" cu plugușor, cu sorcova, cu steaua, cu ursul, cu capra și cu bună seara.
Răsună tot satul de glăscioarele lor și le umple inima de bucurie bunicilor dar și jucăușului cățel pe care-l cheamă… Cățel. Într-o atmosfera rustică de sărbătoare, cu miros de cozonac, toate colindele copiilor dăruiesc bunicilor dar și spectatorilor, o emoție unică, binefăcătoare și caldă. Un spectacol cu păpuși pentru sărbătorile de iarnă, de Aneta Forna Christu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.036 secunde