Spectacolul "Nabucco", un succes pe scena Teatrului "Oleg Danovski"

589
Spectacolul
Spectacolul "Nabucco", de Giuseppe Verdi, a deschis, joi seară, Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, care se desfășoară la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" (TNOB) în perioada 15 octombrie – 5 noiembrie.
Soliștii teatrului constănțean au oferit publicului momente încărcate de emoție, folosindu-și din plin talentul pentru a reda povestea regelui babilonian Nabucco. Un spectacol impre-sionant, pe care publicul l-a gustat din plin, mai ales după o pauză de câțiva ani în care nu a mai fost jucat la Constanța.
Revelația serii - Madeleine Pascu – solistă a Operei Naționale și colaborator al TNOB, a interpretat-o pe Abigaille cu multă vigoare, vocea sa reușind să pătrundă în sufletele publicului, la fel ca și evoluția lui Ionuț Pascu, la rândul lui solist al Operei Naționale și colaborator al TNOB. Ambii artiști sunt absolvenți de canto, Ionuț Pascu studiind și domeniul dirijatului.
"Va, pensiero, sull’ali dorate", cântecul îndreptat către divinitate al corului sclavilor evrei, exilați din Babilon, a fost unul dintre momentele cheie ale spec-tacolului, dar încărcătura emo-țională s-a păstrat pe toată durata operei.
Constantin Acsinte, directorul Companiei de Operă a TNOB, ne-a dezvăluit un moment interesant din istoria spectacolului "Nabucco": Revoluția din 1989 a izbucnit e-xact în momentul în care artiștii constănțeni repetau momentul corului sclavilor, astfel că au urmat câteva luni de pauză, premiera având loc în 1990. Acum câțiva ani, spectacolul a fost întrerupt, din cauza deteriorării costumelor și a decorurilor, fiind reluat acum, în aceeași manieră regizorală.
Constantin Acsinte ne-a împărtășit, de asemenea, impresiile sale despre spectacol: "A fost un spectacol reușit, în limitele cerințelor regizorului, pentru că, fiind o refacere, nu putem schimba nimic fără acordul acestuia. Rolul lui Madeleine și al lui Ionuț au fost foarte grele, dar interpretarea a fost bună, și vor merge spre bine și spre foarte bine. Îi putem acorda circumstanțe atenuante lui Madeleine pentru micile scăpări produse din cauza emoțiilor dar de la un spectacol la altul, evoluția se va îmbunătăți. Ionuț e foarte sigur pe el, i-a prins bine facultatea de dirijat pe care a urmat-o".
Spectacolul va mai fi jucat și în noiembrie, intrând în repertoriul curent al teatrului.
Din spectacol au mai făcut parte soliștii: Stela Sârbu, Sorin Drăniceanu (Craiova), Răzvan Săraru, Mihaela Ionescu și Constantin Acsinte. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu, scenografia de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de Fănica Lupu Liești, maestrul de cor fiind Adrian Stanache.
Orchestra a fost dirijată de Gheorghe Stanciu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.194 secunde