„Steaua fără nume”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

412
„Steaua fără nume”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor - steauafaranume1-1637505682.jpg
Marţi, 21 decembrie, începând cu ora 19.00 sunteţi invitaţi, cu mic, cu mare, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, la premiera spectacolului „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Regia piesei este semnată de Vlad Zamfirescu, iar din distribuţie fac parte: Diana Roman, Vlad Zamfirescu, Adrian Titieni, Andi Vasluianu, Valentin Teodosiu, Luminiţa Erga, Gabriel Vatavu, Eva Cosac. Acţiunea se petrece într-un oraș de provincie de pe Valea Prahovei, unde o necunoscută este coborâtă din tren, în gară, pentru că nu are bilet. Aceasta vine de la Cazinou și are asupra ei doar fisele câștigate. Profesorul Miroiu, care se afla în gară, în așteptarea unei cărți foarte scumpe de la București, se oferă să o găzduiască peste noapte, perioadă în care între cei doi apare o relație afectivă. Miroiu a găsit o stea invizibilă, în spatele altei stele de lângă Ursa Mare, necunoscută pe bolta cerească și nu știe ce nume să îi dea. În momentul în care află că pe necunoscută o cheamă Mona, se gândeşte să-i dea numele ei. Dimineața apare Grig, cel cu care Mona are, deja, o relație de trei ani. Se va reîntoarce în cele din urmă în lumea lui, părăsindu-l pe astronomul visător? Vizionare plăcută!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3981 secunde