Stelian Tănase, noul ȘEF al TVR

68
Stelian Tănase, noul ȘEF al TVR - steliantanase-1387539953.jpg

Articole de la același autor

Scriitorul Stelian Tănase a fost validat de plenul reunit al Parlamentului în funcția director interimar al SRTV cu 405 voturi pentru și două împotrivă.


Deputații și senatorii PDL nu au participat la vot ei, părăsind sala de plen înainte de începerea votului. "Grupurile parlamentare ale PDL sunt consecvente în privința numirii directorului general al TVR cu poziția pe care am avut-o marți. Noi considerăm că din data de 10 decembrie, când raportul de activitate al Televiziunii Române a fost respins în plenul reunit, ați avut și timpul, și majoritatea necesară să veniți cu o soluție definitivă la TVR. Noi nu considerăm că e corect și legal ceea ce faceți acum, interimat fără mandat imperativ. Ce anume are voie să facă? Mai mult, ați și emis o ordonanță de urgență, modificând Legea 41, dând competențe Birourilor Permanente reunite. Grupurile parlamentare ale PDL părăsesc sala în semn de protest față de procedura legală pe care dumneavoastră înțelegeți să o adoptați", a spus viceliderul deputaților PDL, Gheorghe Tinel. 


În cadrul audierilor de la Comisiile reunite de cultură, Stelian Tănase a spus că nu va apărea în nicio emisiune de televiziune cât timp va fi la conducerea TVR. 


"Am luat o decizie care ține de profesia și de reguli de joc obligatoriu în toată lumea. Cât timp sunt la Televiziunea Publică nu voi apărea niciodată la TVR, nu voi avea o emisiune, nu mă voi pronunța public în cauze publice. Este un sacrificiu, pentru că eu din asta trăiesc de mulți ani. Nu voi apărea nici la alte televiziuni ca partener în emisiuni sau având o emisiune", a spus Tănase, citat de Agerpres.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0012 secunde