Studenții plătesc taxe europene pentru condiții românești

311
8 min citire
Anul universitar a început și, o dată cu el, și problemele studenților. Chiar dacă sunt boboci și nu prea știu cum merg lucrurile prin facultate, studenții din anul I au înțeles deja că studenția nu se mănâncă pe pâine.
Deși a trecut mai mult de o săptămână de la deschiderea cursurilor universitare, studenții nu se înghesuie să treacă pe la facultate. Mai mult de jumătate din tinerii care se aflau ieri în campusul universității "Ovidius" și așteptau să intre la ore erau boboci. Fie din curiozitatea de a afla mai multe despre noul mediu educațional în care au pătruns, fie mânați de dorința de a intra la cursuri, studenții din anul I stăteau, ieri, grupați pe băncile din incinta campusului, împărtășindu-și impresiile și doleanțele.
Cozile lungi, principala nemulțumire
Nemulțumirea cea mai mare este legată de lunga și deja obișnuita așteptare la cozile din fața secretariatelor, precum și necooperarea angajatelor de aici. Fie pentru o simplă ștampilă sau adeverință care să ateste statutul de student și să servească în diferite împrejurări, fie pentru vizele anuale de pe legitimații și carnete prin intermediul cărora studentul obține reducerea pe mijloacele de transport, fie pentru a verifica notele și restanțele, studenții se așează la cozi. Ei așteaptă în fața secretariatelor și pentru a-și depune cererile de înscriere în noul an universitar, deoarece neîntocmirea și nedepunerea lor ar însemna abandon școlar.
Studenții își ocupă rândul la coadă cu puțin timp înainte de începerea programului la secretariat, dar au și surpriza să fie rechemați a doua zi, deoarece s-au scurs cele două ore de program. Și, astfel, se reia programul de plictiseală și așteptare. "Secretarele nu au răbdare, se grăbesc deoarece știu că afară așteptă mulți studenți, ne răspund urât și nu le interesează problemele noastre", ne-a spus un student de la economie.
Taxe mărite peste noapte
Mulți boboci au rămas cu un gust amar încă din primele zile, spunând că nu se așteptau ca o instituție de învățământ cu pretenții și cu tradiție să dispună de grupuri sanitare vechi; iar sălile de cursuri și holurile nu sunt moderne, așa cum ar trebui într-o universitate europeană. "Mă așteptam ca spațiul interior să fie mai modern, mai îngrijit, în școlile generale și în unele licee sunt condiții mult mai bune, și acolo elevii nici nu plătesc taxele pe care le achităm noi", ne-a declarat Veronica Oprea.
Și, pentru că tot suntem la capitolul taxe, o surpriză neplăcută pe care au avut-o studenții de la specializarea Finanțe - Bănci a fost creșterea taxei de școlarizare în mai puțin de două luni. "În luna august am achitat 1.000 de lei din totalul taxei care era de 1.750, urmând ca înainte de sesiune să plătesc restul de 750 de lei. Acum câteva zile, am aflat însă că taxa s-a mărit la 2.000 de lei, deci trebuie să mai plătesc în plus 250 de lei", ne-a declarat Cristina, studentă în anul I la Finanțe -Bănci. Studenții se întreabă și dacă li se oferă ceva în plus de banii aceștia.
Orare necorespunzătoare și pauze prea mari
Studenții mai au un of: să se realizeze orare precise, care să se respecte și să nu se modifice peste noapte. De asemenea, solicită și pauze mai scurte între ore. "Sunt zile când avem o fereastră de patru ore, altă dată avem doar două. Se pierde timp mult pe drum, mai ales dacă un student locuiește în celălalt capăt al orașului. Ar trebui modificat orarul, să ajungă toată lumea la cursuri", ne-a declarat Anca Burghilă, o boboacă la Finanțe-Bănci. Ea și colegele ei mai spun că au cursuri și la sediul vechi al Universității de pe b-dul Mamaia, și trebuie să facă naveta între cele două sedii.
Florin, de la Științe Economice, este și el nemulțumit de orar, dar se mai plânge și de opționale, deoarece nu poate studia limba străină pentru care a optat. "Ne-au cerut să completăm un chestionar cu limbile străine pe care am vrea să le studiem, și, cu toate acestea, nu s-a ținut cont de opțiunile noastre. Unii au avut norocul să facă la opțional, ca a treia limbă, ce au vrut, însă alții pot studia limba dorită doar dacă plătesc", ne-a spus Florin.
Cine vrea condiții mai bune să meargă în afară
Am întâlnit și boboci care nu au nicio nemulțumire. "Din moment ce am ales această universitate înseamnă că îmi place. Cei care nu sunt mulțumiți de condiții și vor mai mult să meargă în afară, unde sunt condiții mai bune", ne-a declarat Andreea, studentă la secția Română - Italiană din cadrul Facultății de Litere. O altă boboacă, mirată de întrebarea "Ai vreo nemulțumire?" spune că îi place viața de student, pentru că "profesorii par de treabă și colegii sunt de gașcă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0381 secunde