Chiar dacă Ministerul Educației Cercetării și Tineretului anunță cu surle și trâmbițe că a ajuns la un consens cu liderii federațiilor sindicale, noua Lege a Învățământului nu mulțumește pe toată lumea. Dacă inițial sindicaliștii din învățământul preuniversitar au protestat, apoi cei din învățământul superior, acum studenții sunt cei care au cam rămas cu buza umflată.
Reprezentanții tinerilor sunt nemulțumiți deoarece în actuala formă a proiectului legii învățământului superior nu apare nicio precizare privind bursele, subvenția pentru cantine și cămine și cea pentru transport. De asemenea, lipsește prevederea potrivit careia învățământul de stat este gratuit, ceea ce ar putea duce la introducerea altor taxe.
Fără gratuități și subvenții
"Gratuitatea învățământului superior, dreptul la burse și la cazare în cămin, în limita locurilor disponibile, sunt câștigate prin numeroasele greve ale studenților. Nu vom renunța acum la ele, ne vom lupta pentru ca toate aceste măsuri să fie clar precizate în noua lege", a declarat Gabriel Petrea, liderul Uniunii Naționale a Studenților din Romania (UNSR).
Și președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Ligia Deca, se arată nemulțumiță de conținutul noii legi. Aceasta este de părere că documentul este mai slab decât cel care se află în vigoare și că îi dezavantajează pe studenți. În plus, conform noilor prevederi, toate proprietățile instituțiilor de învățământ superior din domeniul public privat trec în proprietatea universităților. În opinia ANOSR, acest lucru ar putea naște abuzuri din partea conducerilor instituțiilor.
Granturi de studii pentru studenți
Reprezentanții Uniunii Naționale a Studenților din România au făcut o serie de propuneri pentru completarea noii legi. Aceștia susțin ca finanțarea învățământului superior să se facă pe baza granturilor de studii, care să se acorde direct studenților, sub formă de vouchere. De asemenea, propun constituirea unor fonduri pentru protecția socială a studenților, alimentate din surse bugetare sau private, precum și subventionarea cu 50% a prețului abonamentelor de transport pentru studenții care beneficiază de granturi.
Astăzi, din nou discuții
Astăzi, ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței se va întâlni din nou cu reprezentanții sindicatelor din învățământ și ai studenților pentru a finaliza conținutul pachetului legislative. Pe 1 septembrie, pachetul de trei legi va fi introdus în Parlament, urmând ca, în jurul acestei date, proiectele de acte normative să fie făcute publice pe pagina de internet a MECT.