Sub presiunea părinților, școlile au început înscrierile în clasa I

948
Sub presiunea părinților, școlile au început înscrierile în clasa I - 97515d61de00eeec6fb9c913c354b09f.jpg
Adevărul este că atunci când un părinte își dorește cu ardoare ca fostul lui preșcolar să încapă pe mâna celei mai bune învățătoare din acest oraș nu precupețește niciun efort pentru a-și vedea împlinit țelul. Chiar dacă familia stă și în celălalt capăt al Constanței, bobocul va fi dus și adus cu autoturismul… Se spune că primii patru ani de școală sunt esențiali pentru a-i inocula dragostea de carte. E foarte important ce învățătoare va avea, se spune, cu toate că materia pe care urmează să o studieze va dezarma orice cadru didactic oricât de meseriaș ar fi. Observând situația din anii anteriori, când perioada stabilită de înscriere în clasa I a fost mult devansată de solicitările exprese ale părinților, prof. Elena Buhaiev, inspector școlar general, ne-a declarat că fiecare unitate își hotărăște propriul interval. "Am auzit că părinți de preșcolari s-au interesat încă din luna septembrie a anului trecut de anumite învățătoare și cum ar putea să fie siguri că ajung copiii lor la ele. De obicei, înscrierile începeau în luna februarie, iar la finele lunii aprilie aveam deja o statistică referitoare la numărul de clase I la nivel județean. Părinții trebuie să stea liniștiți că toți copiii își vor găsi un loc în banca clasei I". Prof. Cristina Maria Ivan, inspector imagine al ISJ Constanța, ne-a îndrumat să luăm legătura cu conducerile câtorva instituții unde deja s-au primit dosare. "Lista înscrierilor se finalizează cu ultima solicitare!" Astfel ne-a declarat Mihaela Calenici, directoarea Școlii nr. 24 "Ion Jalea", de pe Aleea Garofiței. La Școala nr. 29 "Mihai Viteazu", de pe str. Cișmelei nr. 13, înscrierile vor începe luni, 1 februarie, iar directoarea Ana Mihu și-a propus să pornească în anul școlar 2010-2011 cu vreo trei clase I. "Dacă veți veni pe 1 februarie, la ora 9, veți descoperi o coadă de vreo 60 de părinți, pentru că așa se întâmplă în fiecare an!". Și la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" înscrierile vor începe în data de 8 februarie, cu o triere riguroasă, având în vedere că vor fi doar două clase: una în sistem tradițional și una în "regim" step by step. La primirea dosarelor se va ține cont de faptul că preșcolarul a studiat tot la Pedagogic, dar și dacă intenționează să-și continue studiile acolo. Zeci de dosare deja depuse La Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica", de pe str. Flămânda nr. 13, Consiliul de administrație a hotărât devansarea înscrierilor în clasa I, întrucât în luna aprilie este programată o serie de concursuri școlare, de a căror pregătire trebuie să se ocupe majoritatea cadrelor didactice. "Pentru anul școlar viitor ne-am propus înființarea a cinci clase I, cu minim 22 de copii și dacă va fi nevoie vom ajunge și la efective de 27", ne-a declarat directoarea Aneta Dragnea. "Deocamdată avem 90 de copii înscriși, pentru că trebuie să recunosc că părinții insistă cu un an înainte să afle ce posibilități au!". Cu toate că și-a programat să înceapă înscrierile din 8 februarie, conducerea Școlii nr. 38 "Dimitrie Cantemir", de pe str. cpt. Dobrilă Eugeniu, ne-a declarat că deja s-au primit 26 de solicitări. "Ca urmare a numeroaselor parteneriate pe care le desfășurăm cu grădinițele nr. 12, 41, 51 și altele, părinții au rămas încântați de condițiile deosebite pe care le oferim, motiv pentru care am vrea să pornim în noul an școlar cu trei clase I", afirmă directoarea Gabriela Bajdechi. Și la Școala nr. 7 "Remus Opreanu", de pe str. Adamclisi nr. 4, părinții au venit mai devreme cu solicitările, așa încât directoarea Mirela Stoica ne-a declarat că nu i-a refuzat și le-a primit dosarele. "Practic, de pe 11 ianuarie tot primim solicitări și probabil că le vom mai primi și până la începerea școlii". Ieri existau depuse 40 de dosare. Și apropo de dosare, la înscrierea în clasa I trebuie completată o cerere tip pe care o găsiți la secretariatul instituției unde vă înscrieți copilul, căreia trebuie să-i atașați o copie a certificatului de naștere și o copie a buletinelor părinților, precum și o dovadă a vaccinărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1118 secunde