90 de absenți la proba de mate

"Subiecte mai accesibile decât anul trecut!"

258

Articole de la același autor

În seria curentă a evaluării naționale 2011 sunt înscriși 7.185 de elevi care se luptă pe locurile cele mai bune din liceele con-stănțene.
La prima probă susținută pe 20 iunie la limba și literatura română s-au prezentat 7.103 elevi, 82 absentând.
Ieri, au susținut proba scrisă la matematică 7.096 de elevi de clasa a VIII-a, 90 absentând. Elevii au avut la dispoziție 120 de minute pentru a rezolva subiectele la matematică. De la prof. Margareta Constantin, inspector școlar de specialitate matematică, am aflat că subiectele pot fi considerate mai accesibile decât anul trecut. "Se pot lua note mari cu ușurință. Unele subpuncte ale subiectelor care au ridicat probleme elevilor vor constitui probabil motiv de departajare, dar de la media 9,50 în sus. În rest, se pot obține ușor note de 7 sau de 8", a adăugat prof. Constantin.
Mâine, 24 iunie, vor fi afișate rezultatele (până la ora 14) și tot în aceeași zi, în intervalul orar 14 - 18, vor fi depuse contestațiile.
Rezolvarea contestațiilor are loc în perioada 25 - 26 iunie, iar luni, 27 iunie, vor fi afișate rezultatele finale.
Elevi vor fi repartizați la liceu pe baza mediei de la această evaluare și a celei generale din clasele V-VIII. Din fericire, niciun elev nu va pica examenele naționale, pentru că liceul este obligatoriu cel puțin până în clasa a X-a.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5446 secunde