O nouă carte semnată de Aurora Liiceanu

"Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității"

222
Un nou titlu semnat de Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut psiho-log autohton și una dintre cele mai de succes autoare publicate de Polirom în ultimii ani, va apărea, și în ediție digitală, în seria de au-tor pe care editura i-a consacrat-o.


Este vorba despre volumul "Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității", o carte despre conflictul dintre carieră și familie în viața femeilor, prin două exemple situate la poli opuși: Hadley Hemingway, prima soție a lui Ernest Hemingway, și binecunoscuta Zelda Fitzgerald, soția lui Scott Fitzgerald.

Hadley Hemingway și Zelda Fitzgerald par să aibă în comun un singur lucru: amândouă au fost căsătorite cu scriitori celebri. În rest, sunt complet diferite: Hadley e o femeie care a asimilat valorile mediului din care provine și nu își dorește decât o viață liniștită alături de soț și de copii; Zelda e autonomă, excentrică, încalcă toate regulile și încearcă mereu să se desprindă de personajele feminine create de celebrul ei soț, care o folosește ca sursă de inspirație pentru cărțile sale. Comparând personalitățile și relațiile lor cu partenerii de cuplu, Aurora Liiceanu ne arată că Hadley și Zelda reprezintă de fapt două tipuri feminine pe care le putem recunoaște cu ușurință și astăzi, dacă privim atent în jurul nostru.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cerce-tător senior la Institutul de Filoso-fie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: "Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți" (2003, 2012), "Prin perdea" (2009, 2012), "Ren-dez-vous cu lumea" (2010, 2012), "Patru femei, patru povești" (2010, 2011), "La taifas" (2010, 2012), "Viața nu-i croită după calapod" (2011) și "Cuvinte încrucișate" (2012).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.186 secunde