Eveniment de anvergură europeană găzduit de Constanța

Sute de universitari în studii americane dezbat cultura și realizările de peste ocean

262
1

Articole de la același autor

Vineri, în aula Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXXI-a ediții a Conferinței Asociației Europene de Studii Americane găzduite zilele acestea la Constanța, de către Asociația de Studii Americane din România și Universitatea "Ovidius"


Evenimentul, care se va încheia luni, 25 aprilie, a suscitat interesul a peste 400 de universitari și cercetători din aproape 40 de țări din Europa, America și Asia, fiind organizat în România pentru prima dată.


La deschiderea de vineri, au luat parte însărcinatul de Afaceri al Statelor Unite ale Americii la București, Dean Thompson, președintele Asociației Europene de Studii Americane, Philip John Davies, directorul Centrului Eccles pentru Studii Americane, The British Library, Londra, primarul interimar Decebal Făgădău, președintele Asociației de Studii Americane din România, Adina Ciugureanu, profesor de Literatură engleză și americană la Universi-tatea "Ovidius", dar și prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prorector. 


"Ambasada Americană este încântată să vadă un asemenea interes pentru studiile americane și apreciem organizarea acestei conferințe la Constanța. Spe-răm ca astfel să se înțeleagă mai bine 


cine suntem și ce ne dorim și să fie un eveniment interesant pentru toți cei pre-zenți", a declarat Dean Thompson. Iar Philip John Davies a mulțumit gazdelor pentru buna organizare adăugând că în Europa studiile americane atrag mii de studenți și cercetători, iar pentru a-i aduna la această conferință a fost un efort extraordinar.


Dezbaterile din cadrul conferinței re-unesc filologi, istorici, experți în studii culturale și științe sociale care vor analiza complexitatea și diversitatea fenomenelor literare, culturale, sociale și politice din spațiul american. Invitații care au acceptat să prezinte în plen sunt Rodica Mihăilă, profesor emerit al Universității din Bucu-rești și director executiv al Comisiei Ful-bright, România, Linda Cox, director executiv al Bronx River Alliance din New York, și Gary Gerstle, profesor de Istorie Americană la Universitatea Cambridge, Marea Britanie. 


Tematica secțiunilor din program include: romanul american contemporan, litera-turile etnice, ecocritica, interferențele fic-țiunii cu cibernetica, producțiile cinema-tografice mai vechi și mai noi, artele spectacolului, provocările politice din diferite perioade de la Thomas Jefferson la Barack Obama, rolul femeilor în politică, lupta pentru drepturi civile, experiența imigrării și americanizării, relațiile transatlantice, tendințele culturii de masă, stu-diile legate de memorie și traumă, globalizarea. 


Participanții vor avea ocazia să audieze un concert de jazz susținut de Harry Tavitian în cea de-a doua seară a conferinței. 


Comentează știrea

cultura si civilizatia americană
23 aprilie 2016
o buna sursa de inspiratie

Este foarte bun exemplul american, ar trebui sa ne inspiram si noi românii de la ei!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Sesiune națională la Muzeul Marinei
Pagina a fost generata in 3.9047 secunde