Locuitorii
și turiștii sunt invitați, în perioada 12–14 iunie 2026, la cea de-a V-a ediție
a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”, eveniment organizat de Primăria
Orașului Techirghiol în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România.
Manifestările vor avea loc pe Faleza Techirghiol, începând cu ora 17.00, și
promit trei zile pline de tradiții, muzică, dans și activități dedicate
întregii familii.
Ajuns
la cea de-a cincea ediție, Festivalul Cireșelor a devenit un reper al vieții
culturale locale, reunind an de an comunitatea din Techirghiol, turiști și
reprezentanți ai diferitelor etnii într-o atmosferă de prietenie și respect reciproc.
Inspirat de simbolul verii – cireșele –, festivalul celebrează
multiculturalitatea, tradițiile și bucuria de a petrece timpul împreună.
Pe
parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de gustul
fructelor de sezon, în special al cireșelor, dar și de spectacole artistice,
recitaluri muzicale, dansuri tradiționale și numeroase surprize pregătite
pentru toate vârstele.
Un
moment special al ediției din acest an va fi dedicat copiilor și tinerilor care
promovează cu succes numele orașului. Organizatorii vor premia toți copiii și
juniorii din cadrul Clubul Sportiv Sparta Techirghiol, precum și pe cei care
activează în ansamblurile de dansuri, în semn de apreciere pentru rezultatele
obținute, disciplina și perseverența de care dau dovadă.
Prin
această sărbătoare a verii, organizatorii își propun să promoveze valorile
comunității locale, dialogul intercultural și spiritul de solidaritate care
caracterizează orașul Techirghiol.
Festivalul
Cireșelor – „Kiraz Festivali” își deschide porțile vineri, 12 iunie, invitând
publicul să descopere tradiții, arome autentice și momente de neuitat pe malul
lacului Techirghiol.