"Titanic Orchestra", motiv de sfadă la Teatrul de Stat Constanța

Ieri, la Teatrul de Stat Constanța, a avut loc o conferință de presă menită să aducă la cunoștință publicului constănțean ultimele noutăți despre premiera care va avea loc, în acest week-end, pe litoral: "Titanic Orchestra", de Hristo Boytchev.

Noua piesă aduce în prim plan oamenii secunzi, oamenii care au probleme, cei care trăiesc în iluzie atârnați de speranțe de salvare însă fără curajul de a ieși măcar din iluzie. Toate aceste coordonate au stârnit însă ceva reacții acide.
Se ridică piesa la nivelul așteptărilor unui constănțean? Doresc constănțenii să vadă această piesă? Aduce piesa profit Teatrului de Stat, căci în fond și acesta este un criteriu destul de important? Ar trebui făcute sondaje despre piesele pe care ar dori constănțenii să le vadă? De ce i-ar interesa pe oameni poveștile unor alți oameni cu probleme, poate că ei sunt puternici și nu vor să cunoască aceste laturi slabe?
Acestea sunt principalele picanterii în jurul cărora a trebuit să se învârtă regizorul piesei, Iulian Enache. Spre deliciul celor prezenți, profesionistul regizor a lămurit orice lucru neînțeles.
"Cum un pictor care pune o pată de culoare nu se gândește la ceea ce va vedea cel care privește pictura, așa niciun regizor nu se gândește la toate acestea. Este bine să se facă un studiu, însă nu e normal ca la acest spectacol să facem un calapod și să clasificăm ca fiind potriviți pentru această piesă numai un anumit tip de oameni, un număr exact de spectatori, căci teatrul este pentru toată lumea", a declarat Iulian Enache.
Regizorul piesei a argumentat destul de clar întreaga nevoie de înțelegere și a altor lucruri, poate unele mai rele, în afară de cele cu care ne-am obișnuit și cele în care trăim.
"Cred că trebuie să intrăm într-un muzeu să vedem ce are de spus lucrarea respectivă, să descoperim noutatea. Mă gândesc foarte mult și la oamenii care au probleme, nu numai la oamenii puternici care vor veni aici și nu vor înțelege care e sensul. Nu poți să eviți acești oameni, nu te poți face că ei nu există. Ei sunt reali, trăiesc printre noi, și trebuie reamintiți, trebuie să tragem un semnal de alarmă. Refuzăm să auzim persoanele, să le vedem și să le înțelegem", spune Iulian Enache.
Într-adevăr, teatrul are nevoie și de bani, cum orice pe lumea asta are, însă în această situație ce este mai important? Să ne gândim la oamenii cu probleme, care pot plictisi oamenii normali și care ar putea să îi îndepărteze de această piesă, sau ne gândim la buget, și facem un sondaj înainte pentru a vedea cam ce ar vrea să vadă constănțenii? Asta rămâne să aflăm după ce va avea loc premiera spectacolului, ce părere va avea publicul.
Important este că spectacolul îți oferă șansa să observi că tu nu vrei să înțelegi oamenii care au probleme și vei ajunge la concluzia că nu este bine să îi eviți.
Din punct de vedere economic, spectacolul nu s-a întins foarte mult cu cheltuielile, comparativ cu alte spectacole, dar organizatorii speră să producă cât mai mult.

"Titanic Orchestra", de Hristo Boytchev, este un spectacol despre niște oameni puțin mai comuni și mai special decât ne-am obișnuit noi să fie. Este un spectacol despre ce vedem și ce nu vedem, sau ce refuzăm să vedem și ceea ce reușim să vedem la un moment dat.
Este vorba de acei oameni care au sau nu au șansă în viață, care au sau nu au viitor, aparent noi pornim cu aceeași încărcătură biologică și ea se transformă pe parcurs în funcție de întâlnirile pe care noi le avem pe parcurs, cu școala, cu oamenii, cu colectivul, cu familia, societatea în ansamblu și atunci ne transformăm. Unii reușim, avem câteva reușite, unii nu. În acel moment, totul începe să fie tributar.
Întotdeauna așteptăm ceva, în situațiile mai grele vrem neapărat ceva. Întotdeauna căutăm o scăpare, o ieșire, un punct de plecare, și ceva care să ne salveze. Nu știm dacă avem soluțiile în această piesă, dar avem semnalul că așteptăm prea mult și că ne iluzionăm prea tare.
"Am căutat să clarificăm cât mai mult din nuanțele textului. Este vorba despre speranța pe care ne-o facem, despre iluzia pe care o căutăm tot timpul să ne sprijinim, care apare, ne satisface sau nu ne satisface.
Din punctul meu de vedere ca regizor, eu am dorit să fie altceva, o nouă piesă, o revoluție. Textul m-a atras, care pornește dintr-o situație reală și care îmi dă o senzație foarte ciudată. Lucrăm de opt săptămâni la piesă, este un timp normal după părerea mea. Textul este destul de complicat, are foarte multe nuanțe care pot părea absurde. Dacă privim, totuși, în text cu mai mare atenție, ele nu par absurde", spune Iulian Enache despre piesă.