"Tomisul cultural" - o apariție publicistică de excepție

291

Articole de la același autor

Când lumea culturală a Dobrogei nu mai spera în multiplicarea gesturilor din domeniul publicisticii, cunoscute fiind costurile pe care le presupun asemenea întreprinderi, iată că scriitorul Iulian Talianu, membru al Uniunii Scriitorilor - filiala Dobrogea ne propune o apariție de excepție.


"Tomisul cultural" este o Revistă de literatură editată de Universitatea Maritimă Constanța, cum stă scris pe frontispiciu, avându-i ca directori pe Cornel Panait (prorector al UMC) și pe Violeta Ciucur (rector al UMC). 


"Toată această zbatere nu ar fi fost posibilă fără acești doi oameni de rafinament și cultură cărora le rămân dator pentru totdeauna", a ținut să facă publice mulțumirile sale fondatorul revistei, Iulian Talianu: "Mi-am dorit o publicație cu repere neprăfuite și care să nu miroasă a provincie, ci mai mult a parfum de Dobrogea". 


Și într-adevăr i-a reușit, primul număr al "Tomisului Cultural" găzduind în cele 24 de pagini nume cu greutate ale culturii românești, precum acad. Solomon Marcus, Alex. Ștefănescu, George Stoian, Ioan Holban și chiar o poezie olografă aparținând lui Gellu Naum, cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist. 


Revista a fost distribuită în toate liceele constănțene, din dorința fondatorului de a găzdui din numerele viitoare două pagini pentru tinere talente. Tot în numărul viitor va fi găzduit un inedit interviu cu Ștefan Bănulescu - "Am descoperit istoria mergând pe jos". 
Cei interesați pot găsi revista la sediul Universității Maritime din Constanța. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4482 secunde