Concurs Trei luni sfinte pentru musulmanii din România

478
Trei luni sfinte pentru musulmanii din România - b5c360eda0d460456551536485d97ad5.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, musulmanii din întreaga lume au intrat în cele trei luni sfinte care preced Ramazan Bayramul. Este vorba despre lunile Regep, Șaban și Ramazan, timp în care și musulmanii din țara noastră celebrează mai multe evenimente care pregătesc postul. În această perioadă sunt serbate și patru nopți sfinte ale musulmanilor. Seria acestora debutează în această seară când se celebrează Regaib Kandili, ocazie cu care, începând cu ora 17,00, la Geamia Anadolchioi va avea loc o slujbă religioasă solemnă, organizată de Muftiatul Cultului Musulman din România. Așa cum se precizează într-un comunicat de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România, la slujba din această seară va participa și Muftiul Muurat Iusuf, iar cu prilejul acestei sărbători, șeful cultului musulman transmite credincioșilor și urarea "Regaib Kandiliniz Mübarek Olsun!". Musulmanii vor mai celebra Miraç Kandili sau Noaptea Înălțării (8/9 iulie), Berat Kandili sau Noaptea Iertării păcatelor (26/27 iulie) și Kadir Gecesi sau Noaptea Revelării Coranului (5/6 septembrie).
În această perioadă, la noi în țară se fac rugăciuni, iar în nopțile sfinte sunt oficiate slujbe speciale în toate lăcașurile de cult.
Luna Ramazan va începe pe 11 August, urmând ca pe 9, 10 și 11 septem-brie musulmanii să sărbătorească Ramazan Bayramul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9267 secunde