Trei trofee pentru trei școli constănțene

159
Organizată de Gremlin Computer SRL, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului Constanța și Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu, campania Olimpiada Deșeurilor le-a oferit claselor I-VIII înscrise în campanie ocazia să colecteze selectiv deșeurile din echipamente electrice și electronice și baterii portabile, iar acestea să fie premiate.


În cifre, campania a însumat 59 clase înscrise din 10 școli ale județului Constanța. Implicarea a peste 1.400 de elevi în cea de-a patra ediție a campaniei Olimpiada Deșeurilor s-a concretizat în colectarea a 3.242 kg deșeuri din echipamente electrice și electronice și 196 kg deșeuri de baterii, totalizând 3.438 kg deșeuri colectate selectiv. 


Trofeul "Bati cel viteaz", pentru colectarea celei mai mari cantități de deșeuri de baterii, a fost adjudecat de clasa a V-a B de la Liceul teoretic "Decebal", care a primit și o imprimantă multifuncțională. Trofeul "Calculatorașul cel voinic" a fost câștigat de micuții de la clasa I C a Școlii Gimnaziale "Grigore Moisil" din Năvodari, care au primit și un aparat foto digital. Iar Trofeul "Olimpiada Deșeurilor 2015" - pentru colectarea celei mai mari cantități totale de deșeuri, a revenit clasei a VI-a A de la Liceul teoretic "Lucian Blaga", și constă într-o excursie la Muzeul Satului din București.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6059 secunde