Vineri, 11 aprilie, de la ora 13, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță tripla lansare de carte, care va avea loc la sediul din Piața Ovidius nr. 12, în aula "Adrian Rădulescu" (Sala Pictată).
Volumele care vor fi prezentate publicului se înscriu în sfera de interes științific a muzeului constănțean:
1. Production and Trade of Amphorae in the Black Sea (PATABS) III, Pontica 46, Supplementum II, editat de dr. Livia Buzoianu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), dr. Vasilia Lungu (Institutul de Studii Sud-Est Europene, București), dr. Piere Dupont (CNRS, Lyon, Franța), volum care cuprinde contribuții ale unor specialiști în amforologie greacă și romană, din importante instituții de cercetare din România și din străinătate (Franța, Grecia, Elveția, Cehia,Italia, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Georgia, Austria, Israel, Republica Moldova)
2. Constantin Nicolae, Dunărea de Jos și Nordul Pontic. Interferențe istorice (cu privire specială în secolele IV-VII), volumul cu numărul X din seria Bibliotheca Tomitana (îngrijită de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), apărut în 2013, la Editura TOP FORM, București.
3. Medieval Ports in North Aegean and the Black Sea. Links to the Maritime Routes of the East, volum editat de dr. Flora Karagianni, în cadrul proiectului OLKAS: De la Marea Egee la Marea Neagră. Porturi medievale în cadrul rutelor maritime ale Estului, cod MIS-ETC 284, finanțat prin Programul Operațional Comun "Marea Neagră 2007-2013". Volumul a apărut în anul 2013, la Thessaloniki, Grecia și cuprinde actele Simpozionului Internațional cu același nume, desfășurat la Thessaloniki, între 4-6 Decembrie 2013.