Târgul Național de carte Gaudeamus
Trofeul Presei a ajuns, din nou, la "Cuget Liber"
255
Articole de la același autor
Secretele Dobrogei dezvăluite de sateliți
11 Iulie 2012
Premieră la Constanța: Festival antic pe străzile Tomisului
03 August 2012
Gevat Ismet Nejdet părăsește Inspectoratul Școlar
10 August 2012
Povestea zidului de pe Plaja Tataia
12 Iulie 2012
Târgul Național de carte Gaudeamus și-a strâns cărțile și cortul de pe faleza din Mamaia, nu înainte de a decerna premiile. Unul dintre ele a fost câștigat de ziarul "Cuget Liber", care a primit Trofeul Presei pentru a treia oară, fiind ales prin votul publicului. Trofeul Gaudeamus, acordat tot prin votul publicului, a fost luat de Editura Nemira. Următoarele două clasate sunt Editura Rao și Editura Corint.
Pentru categoria "Cea mai râvnită carte a Târgului", s-a calificat volumul "Sfidarea", parte a trilogiei "Jocurile Foamei", de Suzanne Collins, volum publicat de Editura Nemira. Premiul special a fost acordat Editurii Ex Ponto, pentru excelență în promovarea valorilor culturii dobrogene. A fost din nou decernat premiul Miss Lectura, celei mai frumoase cititoare identificată în persoana bucureștencei Georgiana Păunescu, studentă la arhitectură și urbanism. Produsele au fost oferite de Farmec și Group FM.
În cifre, Târgul de carte Gaudeamus ar suna anul acesta cam în modul următor: 8.000, 3.000, 10. Peste 8.000 de vizitatori au pășit în caravana cărților staționată pentru cinci zile în Mamaia, cifră ceva mai rotundă decât cea de anul trecut, după măsurătorile organizatorilor. "Poliția Gaudeamus", în premieră anul acesta pe plajă, a "amendat" cu cărți 10 persoane care au fost prinse citind (unul dintre cititori, deși a fost așteptat, nu a mai ajuns la târg să-și ridice "amenda"). 3.000 de volume au fost donate de public și de edituri în campania de donație "Cărțile se întorc acasă". Cărțile donate vor fi direcționate către biblioteca din Târgușor, județul Constanța, și către biblioteca Școlii "Nicolae Tonitza" din Constanța. Au fost taifasurile scriitoricești pe marginea evoluției spirituale prin cultură sau a condiției cărții și autorului ei pe timp de criză, au fost lansări de carte, precum "Jurnalul unui călător boem", al unui jurnalist - consultant de turism, care ne amintește că "avem datoria morală de a fi fericiți", sau cărțile proiectului Avdhela, care și-a propus să identifice, să editeze și să ofere operele științifice și artistice ale patrimoniului culturii aromâne în vederea deschiderii unui muzeu armânesc. Și au început: cu lansarea a două cărți editate bilingv și cu crearea unei expoziții din obiecte vechi: de îmbrăcăminte, de uz casnic și podoabe adunate de voluntari de prin bătrâni.

Top articole din Cultură-Educație
File de Folk You!
04 August 2012
Ofițer radio și poet. Sau de pe platforma marină în poezie
13 August 2012
Cum a făcut un jurnalist un milion de euro
16 August 2012
Ziua Marinei, la Biblioteca Județeană
13 August 2012
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 17 August 2012
Vineri, 17 August 2012
Vineri, 17 August 2012
Vineri, 17 August 2012
Joi, 16 August 2012
Joi, 16 August 2012
Joi, 16 August 2012
Joi, 16 August 2012