Chiar în orașul Constanța, într-un cartier central

Un demisol pe post de grădiniță

717
7 min citire
Într-un raport al Inspectoratului Școlar Județean Constanța privind începerea anului de învățământ și stadiul lucrărilor neterminate la unitățile școlare, printre multe școli din mediul rural figurează și o grădiniță cu program normal din Constanța. Este vorba despre GON nr. 22, care a fost mutată provizoriu la demisolul sediului Grădiniței nr. 18 "Wonderland" ("Țara Minunilor"), de pe b-dul 1 Mai.
Probabil că motivul alegerii acestei adrese provizorii a fost cel al imediatei vecinătăți cu actualul șantier al grădiniței 22. Pentru că nu se poate vorbi nici pe departe de un spațiu în care într-adevăr sunt condiții optime de studiu. După ce cobori 14 trepte în spirală, undeva la demisol, se găsesc trei încăperi mititele, precum povestim noi celor mici despre cămăruțele piticilor.
Într-o cameră mică, de circa 5 metri pătrați, 19 suflețele care constituie grupa pregătitoare a grădiniței nr. 22 petrec zilnic cel puțin patru ore și jumătate. Ridici mâna și atingi cu ușurință tavanul. Nici nu mai poate fi vorba de cubajul normat pentru acești micuți care nu au nicio altă vină decât acel atașament înfiripat în anii petrecuți alături de Georgeta Adam, educatoarea lor și directoarea grădiniței. Este unicul motiv pentru care părinții au acceptat să-i înscrie și anul acesta pe copii la această unitate preșcolară.
Pentru că trebuie menționat că dramatica situația nu este de anul acesta, ci ea trenează încă de anul trecut. La vremea respectivă, li se promisese că într-un an se vor muta în "casă nouă". Clădirea în curs de amenajare datează de peste 100 de ani, ea fiind proiectată inițial ca școală, apoi a adăpostit magaziile Inspectoratului Școlar. Prin anii ‘80 a fost inaugurată ca grădiniță, ce funcționa cu opt grupe, în două schimburi. Degradarea și-a spus cuvântul și, în luna septembrie 2006, RAEDPP a demarat reparațiile capitale.
Promisiuni aiurea!
Teoretic spus a demarat, pentru că practic, discutând la fața locului, cu ing. Amvis Grosuleac, șeful de șantier al firmei care a câștigat, probabil, licitația, lucrările au început pe 19 decembrie 2006. De ce? "Atunci s-a deschis finanțarea. Două luni
s-au tot făcut vorbe și nu s-a lucrat din lipsa banilor. Din cauza acoperișului care a rămas pe poziție și nu a permis folosirea de macarale, toate lucrările se execută manual. De la turnat grinzi de beton, pereți cojiți până la cărămidă; am ajuns acum la acoperirea fațadei, finisajele interioare și alimentarea cu apă. Noi ne vom ține de promisiunea asumată, aceea de a finaliza pe 19 decembrie 2007 lucrarea. Restul, și anume banii pe care trebuie să-i primim și inaugurarea, nu mai ține de mine", a fost cât se poate de sincer interlocutorul nostru.
Părinți foarte dezamăgiți, și pe bună dreptate
Într-o criză precum cea pe care o traversează învățământul preșcolar actual și într-un cartier cum este cel de la Gară, scoaterea din circuit a unei grădinițe este o reală dramă. Părinții tot întreabă conducerea, iar aceasta, neinformată de la alte niveluri, încearcă să țină situația sub control. "Nu mă așteptam să dureze atât de mult lucrările. Am înțeles că au fost recompartimentate sălile de grupă și aș fi fost interesată să văd în ce fel și să ajut cu o opinie, eventual. Acum mi s-a promis că în luna ianuarie ne vom întoarce într-o cu totul altă instituție, la standarde europe-ne", a declarat Georgeta Adam, directoarea unității.
Până atunci, însă, a fost nevoită să ridice din umeri în fața părinților care își doreau să își vadă copiii înscriși la grădiniță.
La ora actuală, Grădinița nr. 22 funcționează în cele două cămăruțe de la demisol pentru 60 de copii, în două schimburi. Dar, probabil, că nu tot atâția se vor prezenta. Dimineață, la grupa mică, din cei 20 de înscriși, s-au prezentat doar 10. Motivul este lesne de înțeles: părinții s-au reorientat către instituții care le oferă condiții celor mici.
Cu certitudine, numai dacă și condițiile meteo vor fi favorabile, șantierul se va finaliza la data înscrisă pe panou, respectiv 19 decembrie 2007. Și așteptăm, alături de copii și părinți, să fim invitați la inaugurarea unei grădinițe cu-adevărat de top european.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0371 secunde