Un spectacol-poem, de mare rafinament românesc

Cu riscul folosirii unui termen lipsit de farmec artistic, afirm aici că prea puțini interpreți români mai reușesc să facă spectatorilor pielea de găină în momentul în care prestează pe scenă așa cum o face maestrul Tudor Gheorghe. Dulceața inflexiunii în melodii de altădată pare să fie magnifica rețetă a reușitelor sale interpretări, care te emoționează și cu ochii închiși.

Miercuri seară, Casa de cultură a sindicatelor din Constanța a devenit din nou neîncăpătoare, pentru că trubadurul inimilor noastre a acceptat să revină pe această scenă vara, cu toate că preferă spectacolele de după plecarea "termitelor gălăgioase", așa cum i-a denumit pe turiștii care dau năvală pe litoralul românesc.

A recunoscut celor prezenți că și-ar fi dorit să ofere acest spectacol estival "un soi de relaxare de duminică după-amiaza" și lor, termitelor, dar n-a mai "încăput" în grădinile de vară. "Și m-am uitat și eu pe afișe să văd de ce", ne povestește artistul. "Și am văzut că «Magnificii» a ajuns la a nu știu câta serie, cu Salam cap de afiș". De asemenea, și-a lămurit și curiozitatea vizavi de ce anume "Vrea gagica mea la mare", un alt spectacol prezent prin grădini: "pentru că e albă pe picioare!". Totuși, marți seară, 5 august, a ajuns, după 30 de ani, pe scena Casei de cultură din Năvodari și s-a minunat când a aflat că această instituție de cultură a fost construită după 89. "Am trăit cu impresia că numai săli de sport s-au mai construit de 20 de ani încoace!".

Revenind la spectacolul de la Casa de cultură din Constanța, "Serenadă din trecut", ne-a fost descris de însuși maestrul Tudor Gheorghe ca un spectacol-poem care urmărește o idee de la cap la coadă și reprezintă o perioadă istorică fastă a României, "o perioadă în care eram europeni fără nici un fel de aprobare, o perioadă în care, atunci când se cânta un cântec la București, se cânta și la Berlin sau la Viena, fără nici un fel de exagerare. Un omagiu adus eternei grații feminine, un omagiu adus tangoului, un omagiu adus nouă românilor din acea perioadă. Să ne mândrim și noi c-am fost odată ce-am fost până s-ajungem ce suntem!".

Primite cu îndelungi aplauze, serenadele, romanțele, tangourile au fost presărate cu nevoia "sănătoasă" a trubadurului de a mai comunica și cu publicul, sporovăind decăderea nației, mai ales prin imaginea proastă creată peste hotare.

I-au fost alături, întregind duios atmosfera, concert-maistrul Marius Hristescu și membrii orchestrei Filarmonicii Oltenia din Craiova sau ai Teatrului Liric din Craiova: Mirela Tudorache – flaut, Sandu Brotac – clarinet, Dacian Mândru, Sandu Adrian – contrabas, Mihai Tcaci – acordeon, Dorinel Vasile – pian, Eduard Boagiu – chitară, Dorinel Măciucă – tobe, Tudor Tomescu și Vlad Stănculeasa – viori.