Universul antic, reconstituit prin intermediul arheologiei virtuale

150
Conferinţa „Artă şi urbanism la frontierele romanităţii” s-a încheiat. Evenimentul a marcat finalizarea seriei de evenimente ştiinţifice şi culturale organizate în cadrul activităţii culturale „De la Italica la Tomis”, în cadrul căreia au conferenţiat Antonio Caballos Rufino, Jose Beltran Fortes şi Jose Manuel Rodriguez Hidalgo, profesori de istorie antică şi arheologie din cadrul Universităţii din Sevilla. Din partea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) au participat trei specialişti, Valentina Voinea, Irina Sodoleanu şi Aurel Mototolea.

Intervenţiile au avut ca teme centrale ascensiunea lui Marcus Ulpius Traian, de la general în armata imperială, la împăratul Caesar Nerva Traian Augustus, arta sculpturală urbană în Tomis şi Italica, mozaicul din Tomis, precum şi ipostazele feminităţii în lumea romană.

Cu această ocazie, muzeograful Laurenţiu Cliante a prezentat posibilitatea reconstruirii universului antic, prin intermediul arheologiei virtuale, dar şi realizarea de modele tridimensionale ale unor piese originale aflate în patrimoniul muzeelor implicate. Potrivit reprezentanţilor MINAC, această activitate a reprezentat un prim pas al colaborării, atât în plan ştiinţific, cât şi cultural, al muzeelor implicate în proiect (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Complexul Arheologic Italica şi Muzeul Municipal „Fernando Marmolejo”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6022 secunde