Astăzi, la Muzeul Marinei Române, în salonul expozițional "Comandor Dimitrie Știubei", începând cu ora 17, va avea loc vernisajul expoziției personale a artistului plastic sucevean Anghel Siminiuc.
Simezele vor reuni 96 de lucrări (pictură în ulei, cu precădere peisaje, prezentate sub genericul "Anotimpuri în Bucovina", și lucrări de grafică în tehnică mixtă, reunite sub titlul "Capricii umane").
Manifestarea, care dorește să creeze premizele unui dialog cultural între Bucovina și Dobrogea, este organizată de Muzeul Marinei Române și Consiliul Județean Suceava.
Evenimentul va fi vernisat de cunoscutul critic de artă Geta Deleanu, muzeograf la Muzeul de Artă Constanța. Iubitorii de artă constănțeni, dar și turiștii pot vizita expoziția, începând de mâine, până pe 31 august.