Reprezentanții ISJ recunosc, în premieră:

"Vor fi probleme la grupa mică de grădiniță!"

1051
De câțiva ani buni, în perioada de înscriere pentru grupa mică, se instalează panica atât în rândul părinților, dar și al directorilor de grădinițe, de-a dreptul asediați cu cereri.
Programată anul acesta până pe 27 mai, după ce, până pe 16 mai, s-au făcut reînscrierile la celelalte grupe, înscrierea micuților de 3 ani creează dificultăți cam mereu la aceleași grădinițe de cartier, cum ar fi nr. 43, nr. 45, nr. 47 sau nr. 39, ca urmare a numărului mic de locuri disponibile.
"Pentru copiii de 3 ani, nu o să avem acoperire din prima", recunoaște prof. Maria Moga. E poate o premieră când un inspector școlar de învățământ preșcolar nu se ferește să afirme acest lucru, pe care alții au încercat să-l îmbrace în "ambalaje" fru-moase, ca și cum n-am ști adevărul. "I-am rugat pe directorii de unități preșcolare să nu dea răspunsuri pripite.
Normal și legal este să primească toate dosarele părinților, cu speranța că, până în toamnă, lucrurile se vor regla. Spre exemplu, pentru Grădinița nr. 39 avem înțelegerea directoarei școlii pentru o extindere, iar la Grădinița nr. 47 «Lumea Poveștilor» sperăm în finalizarea investiției și extinderea cu patru clase", a mai adăugat prof. Moga.
Din păcate, la fața locului, șantierul actual de la "Lumea Poveștilor" nu prea lasă loc… unei speranțe împlinite. Dacă structura este finalizată în proporție de 100%, finisajele sunt pe undeva pe la 85%, iar sistemul electric pe la 50%. Pentru darea în folosință ar mai fi necesare circa 11 miliarde lei, conform estimărilor directoarei Liana Manzu. Și mai trist este faptul că pentru cele 30 de locuri disponibile pentru anul școlar 2011-2012 au fost depuse 70 de dosare. "Le-am explicat părinților că până la finalizarea lucrărilor se pot înscrie, așa cum le-a recomandat și Inspectoratul Școlar Județean, la Grădinița nr. 36 «Steluțele Mării», situată în imediata vecinătate. Dar dânșii insistă că generații de generații au terminat grădinița aici și nu acceptă altă variantă", a mai adăugat Liana Manzu.
Conform informațiilor primite de la insp. prof. Maria Moga, mai există locuri disponibile la Grădinița nr. 2, din zona Brătianu, Grădinița nr. 53, Poarta 6, și Grădinița nr. 36, Inel II.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8695 secunde