Vreți să aflați care este "Elixirul dragostei"? Iată unde trebuie să mergeți!

265
Vreți să aflați care este

Articole de la același autor

Soliștii Teatrului de Operă și Balet "Oleg Danovski" vă invită, în acest sfârșit de săptămână, la "Elixirul dragostei", de Gaetano Donizetti și "My fair lady" de Frederick Loewe.

Sâmbătă, 17 martie, începând cu ora 18.30, publicul constănțean va afla cum arată "Elixirul dragostei". Vor urca pe scenă, pentru dumneavoastră, Smaranda Drăghici, Mădălin Băldău, Daniel Pop, Marius Eftimie și Mihaela Ionescu, alături de care se va afla dirijorul Sebastian Pascale. "Elixirul dragostei" este o operă în două acte, pe un libret de Felice Romani, a cărei premieră a avut loc la Milano, în anul 1832.

Totul începe cu o scenă în care țăranii se odihnesc în miezul zilei, câteva clipe. Una dintre fete, Adina, le citește dintr-o carte povestea lui Tristan, care a făcut-o pe Isolda să-l iubească, dându-i să bea din elixirul iubirii.

Duminică, 18 martie, în schimb, de la aceeași oră, publicul este așteptat la o nouă întâlnire cu "My fair lady", de Frederick Loewe.

Regia artistică este semnată de Alice Barb, iar scenografia de Adriana Grand. Din distribuție fac parte: Lucia Mihalache, Ștefan Popov, Lică Gherghilescu, Constantin Acsinte, Cristina Oprean, Gabriela Dobre, Doru Iftene, Anca Bănică, Laurențiu Severin, Constantin Botezatu, Daiana Gavrilescu, Adrian Bădilă, Octavian Minea, Bogdan Ocheșel, Silvia Simionescu, Marian Irimia, Robert Safta, Raluca Daraban, Anișoara Botezatu, Bogdan Bîrsănescu, Luminița Cristea, Iulian Bratu, Georgiana Medeleanu, Ștefan Lepădatu.

Această minunată operă va fi dirijată de Gheorghe Stanciu. Acțiunea, în "My fair lady", are loc pe un timp ploios. După terminarea unui spectacol la Opera "Covent Garden" din Londra, mulțimea de spectatori, ferindu-se de ploaie, așteaptă taxiurile. Printre ei, profesorul Henry Higgins, venit să studieze felul de a vorbi al locuitorilor metropolei. Acolo, el are surpriza de a-l cunoaște pe renumitul colonel Pickering, specialist în dialecte indiene, venit la Londra pentru a-l întâlni pe Higgins, autorul unui alfabet universal.

La rândul său, Higgins îi mărturisește că tocmai voia să plece în India pentru a-l întâlni. Ce se întâmplă mai departe, rămâne să vedeți dumneavoastră. Pentru cei interesați, prețul unui bilet este de opt lei pentru copii și elevi, 15 lei pentru pensionari și studenți, 20 lei, 25 lei, 30 lei și 40 lei, în funcție de locul ocupat în salǎ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 15 Martie 2018
Stire din Cultură-Educație : Vă este "Dor de Basarabia"?
Pagina a fost generata in 2.1293 secunde