Ziua Internațională a Păcii, sărbătorită de grupa mică

329
Înfruntând nu numai stropii de ploaie, dar și temperaturile tomnatice, cei 35 de copii de la Grădinița cu program normal nr. 22, însoțiți de cadrele didactice și părinți, au marcat Ziua Internațională a Păcii printr-un simbol al necesității unui mediu curat. Ei au plantat cinci copaci în imediata vecinătate a fântânii arteziene de la Gară.
După ce, de-a lungul săptămânii, educatoarele le-au vorbit despre pericolele declanșate de defrișările masive și despre necesitatea plantării cât mai multor copaci pentru a anihila noxele degajate de mașini, mânuță de mânuță, grupa mare, pregătitoare și mijlocie plus mică s-au bucurat la auzirea veștii că vor petrece o zi în mijlocul naturii. "Prima reacție: m-au întrebat dacă vor avea voie să-i planteze chiar ei, și nu părinții lor, și dacă ne dau voie gardienii din parc",
ne-a declarat directoarea instituției, Georgeta Adam.
De ieri începând, de fiecare dată când vor veni în acest parc, micuții de la Grădinița 22 vor urmări cu atenție dacă pomișorul plantat de ei a prins viață.

Hai să mai bifăm o acțiune!
"Școala noastră va organiza o zi deosebită în data de 21 Septembrie. Vom planta copaci împreună cu alte școli din lumea întreagă. Primii copaci vor fi plantați la amiază, în Oceania. Urmând cursul Soarelui, noi copaci vor fi plantați în Asia, Europa și Africa. În cele din urmă, lanțul de copaci va ajunge în cele două Americi. Evenimentul a devenit deja un succes. Anul trecut, peste 700 de școli din 82 de țări au plantat mii de copaci în timpul acestei zile speciale.
Plantarea copacilor este pentru noi un simbol. În primul rând, ne reamintește de natură și de importanța protecției mediului. În al doilea rând, este un simbol al cooperării internaționale. Cum această zi este, de asemenea, cunoscută ca Ziua Internațională a Păcii, dorim să promovăm mesajul toleranței și al păcii.
Această zi este organizată de ENO - Mediul Înconjurător Online, o școală globală virtuală, care își propune responsabilizarea pentru problemele de mediu și dezvoltare durabilă. Este, de asemenea, o campanie, parte integrantă a Campaniei Un Milion de Copaci, lansată de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu".

Dând dovadă nu numai de lipsă de inspirație, dar și de urgenta nevoie de a mai bifa o acțiune în agenda de manifestări a instituției, Liceul Teoretic "Callatis", Școala cu clasele I-VIII "Constantin Brâncuși" Medgidia și Liceul Teoretic "Traian" au preluat de pe site-ul www.enotreeday.net acest comunicat, i-au dat copy-paste, fără măcar a ne specifica ce intenții concrete au și unde are loc acțiunea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6918 secunde