Ziua poetului nepereche. Coroane de flori și recitări de versuri dedicate lui Mihai Eminescu

443
Ziua poetului nepereche. Coroane de flori și recitări de versuri dedicate lui Mihai Eminescu - 01mihaieminescu-1579038839.jpg

Articole de la același autor

Numele poetului nepereche Mihai Eminescu, steaua care a răsărit în urmă cu 170 de ani pe constelația literaturii românești, va sta astăzi pe buzele tuturor. Elevii, studenții, actorii, cu toții vom recita măcar câteva din inegalabilele versuri ale marelui poet, rămas pe vecie în cultura românească.


În instituțiile de învățământ și cele de cultură au fost pregătite numeroase activități menite să omagieze împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Acțiunile încep încă de dimineață, chiar la statuia de pe faleza Cazinoului. Departamentul Cultural – Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, cu sprijinul Facultății de Teologie Ortodoxă "Sfântul Apostol Andrei", al Facultății de Litere din cadrul Universității "Ovidius", al Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Cuvios Dionisie Exiguul", organizează, pe parcursul întregii zile, manifestarea "Ziua lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale". Astfel, la ora 9.00, în fața statuii lui Mihai Eminescu, de pe faleza Cazinoului din Constanța, vor fi depuse coroane de flori, iar membrii Cercului teatral și ai Grupului Psaltic din cadrul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Cuvios Dionisie Exiguul", conduși de prof. drd. Marian Bostan, vor încânta auditoriul cu lirica eminesciană și muzica inspirată de aceasta.


De la ora 10.00, în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului va avea loc conferința "Eminescu - expresie integrală a sufletului românesc", în cadrul căreia vor susține prelegeri Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța, prof. univ. dr. Cristina Tamaș, decanul Facultății de Litere a Universității "Ovidius", lect. Univ. dr. Carmen Ciornea, cadru didactic asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității "Ovidius" și preotul lect. dr. Mircea Cristian Pricop, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității "Ovidius". Membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic, coordonați de către dr. Carmen Ciornea, vor realiza un recital de poezie eminesciană, în timp ce membrii grupului vocal "Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul", sub bagheta dirijorului preot prof. Adrian Clinciu, vor asigura momentele muzicale pe versurile poetului nepereche.


De asemenea, de la ora 16.00, la Mănăstirea Dervent, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie va oficial slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu și de sfințire a monumentului comemorativ dedicat poetului, monument realizat de către sculptorul Ioan Bălan. După slujbă, actrița Manuela Golescu, alături de invitații speciali, vor marca încheierea manifestării gândită sub auspiciile Zilei Culturii Naționale.


Serată culturală la Centrul "Jean Constantin"
Constănțenii care nu pot ajunge la Dervent sunt așteptați, tot de la ora 16.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" la o Serată Culturală Eminescu 170. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Județean "Teodor T. Burada", în parteneriat cu Ateneul "Dobrogeția" și Facultatea de Litere a Universității "Ovidius. Activitatea dedicată împlinirii a 170 de ani de la nașterea marelui poet va aduce în prim-plan activitatea și personalitatea sa. Și-au anunțat participarea conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc, prof. univ. dr. Vasile Sârbu. Vor recita și prezenta eseuri actorii Dan Cojocaru și Ana - Maria Ștefan, precum și Alisa Kiviran din Rusia și Karl Magnus Moshuns din Norvegia, voluntari în proiectul Creating Yourself, finanțat prin corpul European de Solidaritate – Asociația pentru promovarea educației creativ ecologice și abilităților inovative. De asemenea, vor urca pe scenă elevii Monica Mirea, Sorin Iftimiuc, Daria Elena Zamfir, Cosmin Teodor, Cristian Hercus. În cadrul acestui eveniment, va fi lansată ediția de colecție a revistei "Datina", dedicată aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.245 secunde