40 de români ar putea fi amendați pentru piraterie

440
40 de români ar putea fi amendați pentru piraterie - 1d9f2d61aaea68a6a1d6661b2d1f9bde.jpg
Luna trecută, inspectorii Asociației Industriei Muzicale din România (AIMR), care reprezintă producătorii de muzică, au strâns probe împotriva a 40 de internauți utilizatori de DC++, care, prin intermediul acestui program, au pus la dispoziție pe internet fișiere muzicale protejate de copyright, a anunțat asociația, citată de HotNews.ro. Dosarele cu probe sunt trimise la serviciile de investigare a fraudelor din cadrul fiecărui inspectorat județean de poliție, care pot începe cercetarea prin percheziție domiciliară. Dacă sunt găsiți vinovați, utilizatorii în cauză riscă amenzi și chiar închisoare de la un an la 4 ani.
"Producătorii de muzică reprezentați de AIMR sunt titulari de drepturi asupra propriilor înregistrări sonore, acționând pentru protejarea drepturilor pe care le au și în acest mod, prin identificarea și urmărirea în justiție a persoanelor fizice sau juridice care încalcă prevederile legii dreptului de autor și a drepturilor conexe", se arată într-un comunicat al AIMR.
Asociația susține că în luna iunie a monitorizat și adunat probe împotriva unor utilizatori de DC++ din municipiile București, Miercurea Ciuc, Craiova, Sfântu Gheorghe, respectiv din mai multe localități din județele Cluj, Gorj, Neamț, Vrancea, Giurgiu, Suceava, Botoșani și Ilfov. AIMR susține că monitorizează permanent informația partajată pe internet prin huburile DC++ de utilizatorii români.
"Media înregistrată pe huburile DC++ în România a fost de 75.000 de utilizatori zilnic pe parcursul lunii iunie, cu vârfuri de peste 100.000 de utilizatori activi în orele serii și la sfârșit de săptămână. Cantitatea totală de informație partajată pe huburile românești la orele 17:00, într-o zi de luni, de exemplu, depășeste 17.000 TB, putând fi echivalată cu peste 4 miliarde de piese muzicale în format mp3 sau 24 de milioane de exemplare de filme în format xvid. Conexiunile peer-to-peer reprezintă principala formă de facilitare a pirateriei online de muzică, în special în variantele DC++ și torrent", se mai menționează în comunicat.

Suntem campioni la piraterie
Cu 913 huburi active în iulie a.c., România conduce detașat în topul 10 al țărilor monitorizate de IFPI (International Federation of the Phonographic Industry), fiind urmată la mare distanță, pe locul 2, de Italia, cu 526 de huburi. În topul negativ mai figurează Franța, Rusia, Ungaria, Suedia, Finlanda, Polonia, pe locul 10 situându-se SUA, cu 143 de huburi monitorizate, a mai indicat AIMR.

Ce zice legea
"Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea operelor la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi"
Art. 139, Legea Nr. 8/ 1996

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 24 Iulie 2010
Stire din Diverse : Noua gamă de monitoare LCD de la Acer
Sâmbătă, 24 Iulie 2010
Stire din Diverse : Crușinul combate constipația
Sâmbătă, 24 Iulie 2010
Stire din Diverse : Câți centimetri cresc, pe an, copiii?
Sâmbătă, 24 Iulie 2010
Stire din Diverse : Ciorbă de perișoare cu carne de vită
Pagina a fost generata in 2.9309 secunde