La sfârșitul acestei săptămâni, armenii din România aniversează înființarea Episcopatului Armenesc de la Suceava.
În 30 Iulie 1401, prin Hrisovul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, în Suceava - capitala de atunci a statului - s-a înființat Episcopia Bisericilor Armene: "Din mila lui Dumnezeu, noi Alexandru Voivod, Domn al Țării Moldovei, cu fratele meu Bogdan, facem cunoscut cu această scrisoare a noastră tuturor bunilor pani cari vor privi la această scrisoare sau o vor auzi, că acest adevărat Ohanes, episcop armenesc, a venit la noi, la scaunul nostru cel moldovenesc și s-a prezentat nouă cu drepte scrisori ale patriarhului ecumenic Antonie de Constantinopol pentru că pe patriarhul lor armenesc nu
l-am cunoscut încă, ca să se ridice la această episcopie, cu ajutorul domnului nostru Vitovt. De asemenea ne-a jurat Domniei noastre să primească și să așeze toată rânduiala bisericească. Deci noi am dat episcopului armenesc Ohanes bisericile armenești și pe popii lor. În întreaga noastră țară va avea putere asupra armenilor cu dreptul său episcopal. I-am dat scaun la Suceava, în cetatea noastră. Care dintre armeni îl veți cinsti, va fi ca și cum ați face-o pentru noi, în țara noastră a Moldovei; care nu-l va asculta, noi îl vom pedepsi cu mâna lui. Iar la aceasta este credința mea, a mai sus scrisului Alexandru Voivod și credința fratelui Domniei mele, a lui Bogdan, și credința tuturor boerilor moldoveni și mici și mari. Și s-a scris la Suceava sub pecetea noastră în anul 6909, Iulie în 30, cu mâna lui Bratei." Din acel an până în prezent au păstorit în Țările Române 41 de înalți prelați (episcopi și arhiepiscopi).
(Calendarul Intercultural realizat de Institutul Intercultural Timișoara, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice)