A fost descoperită o nouă secțiune din Marele Zid Chinezesc

656
Potrivit informațiilor de pe descopera.ro, construcția cunoscută sub numele de Zidul lui Genghis Khan, din deșertul Gobi, Mongolia, este, de fapt, o secțiune a Zidului Chinezesc.

Descoperirea a fost făcută în provincia Omnogovi, aflată la 40 de kilometri de granița Mongoliei cu China, de o echipă de cercetători coordonată de William Lindesay.

În una dintre locații, cercetătorii au descoperit că zidul ajungea la înălțimea de 2,5 metri, fiind construit din pământ și ramuri ale unui arbust din deșert, numit saksaul. Într-o altă zonă, la cca. 40 km depărtare, echipa a descoperit că zidul urcă și traver-sează peste un con vulcanic străvechi. În această zonă, zidul este alcătuit din blocuri de bazalt, având o înălțime de 1,5 m.

Cercetări anterioare au descoperit părți din așa-numitul Zid al lui Genghis Khan în diferite zone din Mongolia. În multe zone, zidul ia aspectul unor movile care sunt puțin mai înalte decât formele de relief din jur.

"Genghis Khan a fost un cuceritor, el nu ducea o politică de apărare. Se pare că numele său a fost atribuit construcției în semn de onoare. Este probabil ca Zidul lui Genghis Khan din Omnogovi să fie o porțiune a Marelui Zid Chinezesc ridicată în timpul dinastiei Han, în jurul anului 115 î.Hr.", a declarat William Lindesay.

În urma datărilor cu radiocarbon s-a constat că unele părți din zid au fost refăcute de-a lungul timpului. Dinastiile următoare, din jurul secolului al XII-lea, par să fi refăcut părți din zid, după cum indică ramurile de saksaul din componența sa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3287 secunde