Odiseea culturii constănțene pe holurile autorităților continuă. După întrevederea fulger de zilele trecute cu președintele Nicușor Constantinescu, vineri dimineața, reprezentanți de la Teatrul de Stat Constanța au avut o întâlnire și cu prefectul Dănuț Culețu. Trebuie menționat că aceasta a fost a doua întrevedere pe care prefectul a avut-o cu reprezentanți ai artiștilor. Joia trecută, Culețu s-a întâlnit cu un grup de actori, printre care Liviu Manolache, Mirela Pană și Ileana Șipoteanu, pentru a discuta pe marginea aceleiași probleme – statutul teatrului constănțean.
Vineri, din delegația care a poposit la prefect au făcut parte, printre alții, actorul Lucian Iancu, Maria Vasilescu, lider de sindicat, și Sorin Militaru, director general adjunct artistic.
Prefectul Dănuț Culețu și-a menținut punctul de vedere vizavi de atacarea în contencios administrativ a Hotărârii de Consiliu Județean nr. 131/2007. Prefectul a obținut vineri de la instanța constănțeană ca termen de judecată în proces data de 15 august, în loc de 31 octombrie, în scopul soluționării problemei într-un timp cât mai scurt. De asemenea, prefectul a menționat că va respecta decizia dată de prima instanță, oricare ar fi aceasta, și nu va face recurs.
Culețu a declarat că este de datoria Instituției Prefectului să semnaleze neregulile pe care le constată în actele emise de autoritățile legale, lucru pe care l-a și făcut prin atacarea în con-tencios administrativ a Hotărârii nr. 131/2007. Culețu a ținut să menționeze că acțiunea nu are niciun fel de conotații politice sau alte implicații ci vizează numai respectarea legii. "Nimeni, cel puțin din prefectură, nu are intenția să îi pună pe actori în dificultate. Ei au fost puși în dificultate de prima dată prin hotărârea de consiliu județean de înființare a Teatrului de Stat care a creat această bulversare. Din contră, dorim rezolvarea acestei probleme, cât mai repede, în instanță", a declarat Culețu.
La ieșirea de la discuțiile cu prefectul Dănuț Culețu, reprezentanții Teatrului de Stat au declarat că, pentru moment, suspendă protestele pe care le aveau programate, așteptând data de 15 august și, totodată, decizia instanței constănțene. Actorii intenționau ca, în semn de protest față de ceea ce se întâmplă în prezent în cultura constănțeană, să prezinte spectacole pe platoul din fața Prefecturii Constanța și pe treptele fostului Teatru Fantasio.