Concurs Ai grijă ce faci pe MySpace… poate rămâi șomer

228
Aproape jumătate dintre angajatorii din Statele Unite studiază profilul de pe site-urile de socializare, precum Facebook, LinkedIn, MySpace sau Twitter, al celor care aplică pentru diferite slujbe, arată un sondaj care îi sfătuiește pe cei care își caută de muncă să aibă grijă ce împărtășesc online, relatează AFP.
Potrivit studiului realizat pentru CareerBuilder.com, cel mai mare site cu anunțuri pentru locuri de muncă din Statele Unite, 45% dintre angajatorii întrebați au spus că au folosit site-uri de socializare pentru a obține informații despre candidații la diferite posturi, față de numai 22% anul trecut. Iar dintre cei care nu fac deja acest lucru, 11% intenționează să înceapă.
În consecință, cei care își caută de muncă ar trebui "să aibă grijă la informațiile pe care le divulgă online", scrie CareerBuilder.com într-un comunicat.
Dintre angajatorii întrebați, 35% au respins de-a lungul timpului candidați în urma a ceea ce au aflat de pe site-urile de socializare, în special din cauza unor eventuale fotografii sau informații provocatoare, deplasate sau referitoare la consumul de droguri și alcool. Unii au respins și candidații care își vorbeau de rău fostul angajator, colegi sau clienți sau care nu știau să comunice, scriau comentarii discriminatorii, împărtășeau informații confidențiale sau mințeau în ceea ce privește calificările lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 24 August 2009
Stire din Diverse : Inimi "desenate" pe cer
Pagina a fost generata in 4.0163 secunde