Ajutați copiii să nu se plictisească în vacanță

78
1 min citire
Dacă nu vrei să-l auzi de fiecare dată pe cel mic plângându-se cât de tare s-a plictisit de vechile jocuri și jucării, specialiștii recomandă să-i pui la îndemână jocuri ce-i pot înlesni apropierea de natură. Iată câteva dintre acestea:
Popice colorate. Nu mai arunca sticlele goale de băuturi răcoritoare (cele mici) și transformă-le în popice. Scoate-le etichetele, spală-le bine și lasă-le să se usuce. Apoi vopsește-le cu un spray colorat, umple-le pe sfert cu nisip, ca să le dai stabilitate. Arată-i cum să le lovească cu o minge de tenis.
Grădina de cactuși. Pune-l să aibă grijă de propria lui grădină. Umple o farfurie de pământ cu nisip sau pietriș foarte fin, în care plantezi câțiva cactuși sau alte plante care suportă lipsa apei, pentru că nu poți fi sigură că micuțul grădinar le va uda zilnic.
Scrabble cu pietricele. Pune-i la dispoziție pietricele plate, cu care să joace Scrabble. Apoi, spune-i să deseneze câte o literă pe fiecare pietricică (încearcă tuș, ceracolor sau ojă).
Baloane speciale. Decât să dai bani pe baloane de săpun de fiecare dată, mai bine îi pregătești tu o instalație de suflat, cum nu mai are niciun alt copil. Ia o sârmă galva-nizată cu o lungime de 10-15 cm, fă-i o buclă la un capăt (răsucește-i bine capetele, ca să nu zgârie), iar pe celălalt îndoaie-l sub formă de inimă, având grijă să răsucești bine capetele. Pregătește-i apoi lichidul: 10 căni de apă, patru linguri detergent lichid pentru vase și patru linguri de glicerină. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0334 secunde