"Așa numitul «Consiliu al Makedonarmânjilor» compromite cauza aromânilor"

1592
Societatea de Cultură Macedo-Română "condamnă tenacitatea agresivă cu care organizațiile de sub autoritatea CMA, apelând și la sprijinul altor state, încearcă să impună României crearea unei noi minorități naționale pe teritoriul ei, prin ruperea aromânilor din România din unitatea neamului românesc"


Printr-un comunicat pe care îl reproducem mai jos, Societatea de Cultură Macedo-Română, condusă de Ion Caramitru, reacționează la o nouă acțiune a "Consiliului Armânjilor (Makedonarmânjilor)" (CMA), organizație care militează pentru declararea aromânilor ca minoritate națională în statul român, în ciuda dovezilor istorice și științifice care pledează pentru românitatea aromânilor.
Menționăm că Ion Caramitru, președintele Societății Macedo-Române, societate înființată în 1879, a făcut, în iunie a.c., cerere de intervenție în procesul prin care una dintre organizațiile care aparțin de CMA cere statului român să fie recunoscuți aromânii ca minoritate națională. Caramitru contestă aceste pretenții, susținând că aromânii sunt parte a poporului român.

"Erijat în reprezentant al comunităților de aromâni de pretutindeni, Biroul Executiv al "Consiliului Armânjilor (Makedonarmânjilor)" - CMA, fondat în anul 2005 de organizații mai mult sau mai puțin aromânești din diferite țări balcanice și europene, a lansat, sub semnătura președintelui I. Mantsu și a secretarului general N. Caracota, un comunicat intitulat "Moscopole 2010 - evenimentul anului pentru armâni\".
Textul este conceput ca o invitație la adunarea ce urmează a avea loc la Moscopole, în zilele de 12-16 august 2010, pentru prăznuirea Adormirii Sfintei Fecioare Maria, dar și ca o declarație de principii privind identitatea aromânilor.
Merită, fără îndoială, să fie salutată de către toți aromânii orice inițiativă menită să contribuie la relevarea, încurajarea afirmării și salvgardarea valorilor tradiției culturale aromânești, să incite la meditație asupra destinului istoric al acestei ramuri balcanice a poporului român, în plin proces de accelerată asimilare cu națiunile balcanice dominante în statele în care reprezentanții ei trăiesc.
Din păcate, mijloacele pe care CMA le folosește nu duc la aceste rezultate, ci dimpotrivă. Comunicatul CMA cuprinde, fie din ignoranță, fie din rea credință, grave erori, jumătăți de adevăruri ori pur și simplu frapante neadevăruri istorice, de natură să compromită cauza salvgardării identității aromânești.
Astfel, contrar celor afirmate în Comunicatul CMA:
1) Moscopolea nu a fost niciodată al doilea oraș ca populație și prosperitate din Imperiul otoman, acest loc i-a revenit întotdeauna Salonicului, Moscopolea nu se afla nici măcar pe locul al treilea.
2) Este impropriu și anacronic să afirmi că la Moscopole s-a dezvoltat "iluminismul aromânesc", Cavalioti nu este un iluminist.
3) Atașați desigur particularităților lor "aromânești", majoritatea intelectualilor moscopoleni, cu excepția în parte a lui Cavalioti, au fost, asemenea unui Ev. Averoff din Metsovo (Aminciu) în zilele noastre, "grecomani", precum Daniil Moscopoleanul care recomandă folosirea limbilor balcanice numai pentru a înlesni tuturor neelenilor să învețe greaca și-i invită pe toți neelenii să devină astfel greci, lepădându-și limbile și datinile "barbare".
4) Adepți ai luminilor germane (Aufklärung) au fost abia intelectualii aromâni din emigrația în Europa Centrală, între care Ucuta și Roja, foarte legați de intelectualii Școlii Ardelene și de ideile lor și care au afirmat categoric identitatea aromânilor cu toți ceilalți români, preconizând chiar crearea unei limbi literare unice pentru toți românii, prin fuziunea de elemente proprii tuturor dialectelor și graiurilor românești.
5) Nu există niciun element cert de limbă sau cultură moștenit de aromâni de la ipoteticii lor strămoși vechi macedoneni: "macedonitatea" aromânilor nu e o tradiție legendară populară, ci un mit ideologic de fabricație recentă și cultă. Cândva, în epoca romantică, și bulgarii invocau în beneficiu propriu mitul "macedonității" lor, după cum albanezii lui Enver Hodja decretaseră albanitatea intelectualilor moscopoleni, în frunte cu Th. A. Cavalioti.
6) Este util să reamintim că nucleul originar al populației aromânești nu este concentrat în Macedonia, nu aceasta este patria primitivă a aromânilor. Grecitatea vechilor macedoneni - elenizați complet în vremea lui Filip și care au elenizat oricum Orientul prin Alexandru cel Mare - este susținută de nu puțini savanți.
7) Potrivit tuturor mărturiilor aromânești și străine de epocă, inclusiv grecești, în sec. XVIII-XIX aromânii erau mândri de originea lor latină, italică și romană, nicidecum de o presupusă origine macedoneană.
8) Este incorectă expresia "civilizație remarcantă".
Societatea de Cultură Macedo-Română deplânge modul lipsit de seriozitate și de autentic respect față de valorile culturii și civilizației în care așa-numitul CMA înțelege să trateze problema identității și destinului aromânilor, compromițând cauza aromânismului și înjosind demnitatea soiei lor.
Totodată, Societatea de Cultură Macedo-Română condamnă tenacitatea agresivă cu care organizațiile de sub autoritatea CMA, apelând și la sprijinul altor state, încearcă să impună României, crearea unei noi minorități naționale pe teritoriul ei, prin ruperea aromânilor din România din unitatea neamului românesc. Acest fapt este cu atât mai regretabil cu cât părinții și bunicii celor ce se fac reprezentați de CMA s-au așezat în România invocându-și românitatea.
În pofida afirmațiilor neadevărate proferate de organizațiile grupate sub autoritatea așa numitului "Consiliului Armânjilor (Makedonarmânjilor)", inclusiv de unele organizații din statele balcanice, nici Societatea de Cultură Macedo-Română, fondată acum mai bine de 130 de ani, nici statul român nu au împiedicat vreodată, în vreun fel, afirmarea și cultivarea particularităților culturale ale aromânilor, nu au promovat "românizarea" lor silnică.
Societatea de Cultură Macedo-Română și statul român au fost singurele instituții din lume care, fiecare în felul ei și cu mijloacele de care dispunea, au ocrotit menținerea acestor particularități, înlesnind în același timp, de bună seamă, aromânilor afirmarea pe plan social și cultural, prin acordarea cetățeniei române în condiții privilegiate. Astfel s-a frânat, vreme de mai bine de un secol, procesul asimilării aromânilor de națiunile balcanice.
Toți creatorii de literatură cultă dialectală aromânească, toți cercetătorii aromâni care au studiat dialectul, istoria și cultura aromânilor, făcându-le cunoscute în lume, toți intelectualii aromâni care s-au afirmat în diverse domenii ale științelor, tehnicii și artelor, în spațiul României, s-au declarat, fără excepție, pe toată durata existenței lor și din toată inima, români și au asumat sarcini importante în Societatea de Cultură Macedo-Română.
Avem datoria să reamintim totodată că statul român ori Societatea de Cultură Macedo-Română nu au încercat nicio clipă să se folosească de aromânii cu sentimente românești ca de o unealtă în vederea atingerii unor obiective "imperialiste" în Peninsula Balcanică, așa cum au fost și mai sunt acuzate în chip calomnios.
Dimpotrivă, atât Societatea de Cultură Macedo-Română, cât și statul român au recomandat neîncetat aromânilor cu sentimente românești să fie leali națiunilor în mijlocul cărora trăiesc, să promoveze valorile și principiile civilizației europene, ale creștinismului, democrației, libertății individuale și solidarității sociale și
să-și pună experiențele culturale și existențiale balcanice în serviciul cunoașterii reciproce și apropierii dintre țările Peninsulei și România. Spre deosebire de "aromânjii" Consiliului, care interzic aromânilor să se declare români și condamnă opțiunea pentru românitate.
Societatea de Cultură Macedo-Română înțelege să rămână credincioasă venerabilelor ei tradiții.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 09 August 2010
Stire din Diverse : Miercuri începe Luna Ramazan
Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Diverse : Mai mult Web 2.0 cu Check Point
Pagina a fost generata in 2.6211 secunde