Băile Reci de la Techirghiol se închid săptămâna viitoare

265
< 1 min citire
Cea mai modernă bază de tratament fizio-terapeutic de pe litoralul românesc se află la sanatoriul de la Techirghiol. Aici se asigură tratamentul balneofizic al pacienților internați în cele trei secții. Baza de tratament poate realiza peste 2500 de proceduri zilnic. Prin factorii naturali de cură oferiți, cum ar fi climatul și apa cloruro-sodică concentrată a lacului Techirghiol, dar și nămolul sapropelic, afecțiunile reumatismale și nu numai beneficiază de un tratament complex cu efecte pozitive.
Cei care nu vin cu bilet de tratament pe litoral se pot caza la particulari și pot merge la Băile Reci de la Techirghiol. În acest loc domnește curățenia iar personalul se străduiește ca turiștii să se simtă bine. În prețul biletului, de șapte lei pe zi, intră cura de nămol, plaja de nudism, separat pentru femei și bărbați, precum și dușuri cu apă rece și caldă.
Băile Reci de la Techirghiol se în-chid săptămâna viitoare, mai exact, la data de 15 septembrie. Anul acesta mii de persoane au venit în acest loc pentru a se trata de diverse boli sau doar pentru a preveni apariția lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0767 secunde