Concurs Bălăceală de 6.000 euro

487
Vânzările de piscine cresc în această perioadă cu 10 - 12%, fapt care nu îi miră pe jucătorii de pe piața constănțeană de profil. Ei înregistrează creșteri anuale ale afacerilor de 30 – 40%, datorită numărului mare de case nou construite, atât în ansamblurile rezidențiale, cât și pe terenurilor persoanelor private. De asemenea, și diversificarea ofertelor și prețurilor contribuie la vânzările spectaculoase.
Numai în cazul piscinelor cu bazin de polipropilenă, care sunt de dimensiuni standard, prețurile sunt fixe. Cu tot cu bazin, mecanică, lucrări de teren și manoperă inclusă, investiția totală într-o piscină varia-ză între 6.000 și 20.000 euro. Cei care realizează piscine din bucăți de beton cu ceramică spun că au o libertate mare din punct de vedere al modelelor. Personalizarea piscinei și folosirea de materiale scumpe vor crește însă considerabil valoarea totală a unui bazin. Spre exemplu, plăcuțele de ceramică folosite au prețuri care variază între 7 și 250 euro metrul pătrat, putând fi placate chiar și cu aur. Din acest motiv, constructorii nu pot stabili un preț standard pentru astfel de piscine. Un bazin de 10 metri lungime și 4 metri lățime poate costa de la 25.000 la 40.000 euro, în funcție de materiale și de automatizările folosite.
"Exceptând mărimea bazinului, micile detalii fac diferența de preț. Astfel, piscina poate fi placată cu mozaic de sticlă sau cu faianță normală, oglinda apei poate fi întinsă sau cu dispozitiv automat de curățare a frunzelor sau a altor gunoaie. Urmează apoi instalațiile de filtrare și epurare a apei, iluminat, încălzire (clasică sau solară) și sistemele de reglare automată a adâncimii sau temperaturii. Poate fi schimbată chiar și culoarea apei, prin plasarea de becuri subacvatice", spune directorul unei firme locale de profil.
Fiecare tip de piscină are avantaje și dezavantaje. Astfel, cele din beton armat se realizează într-un timp mai lung (două - cinci luni) și costă mai mult dar au o durată de viață mai mare și pot fi construite fără restricții de mărime sau formă. Cele din polipropilenă costă mult mai puțin și pot fi gata amplasate în maximum două luni dar alegerile sunt limitate, din cauza standardizării modelelor.
Cum era de așteptat, clienții fideli pentru piscine sunt constănțenii cu posibilități financiare peste medie. Cei care doresc o piscină în curte trebuie să știe că este nevoie de autorizație de construcție, ca pentru orice altă lucrare. În cele mai multe cazuri, firmele de profil preiau aceste responsabilități și se ocupă și de proiectare, și de obținerea autorizațiilor, pe lângă execuția și montarea bazinelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2721 secunde