Bolizii se încing la mare

249
4TuningFEVER, deschis ieri, la campingul dintre Năvodari și Constanța, reunește pasionați de mașini din toate colțurile țării. Pe o caniculă greu suportabilă, mașini care mai de care mai atrăgătoare se încingeau și sub ochii numeroșilor vizitatori. Mașinile sunt mai ceva ca femeile, cochete, lucitoare, elegante, colorate cu stil sau…nu.
Adepții cailor putere, pasionați și de curse cu mașini tunate, au ocazia să vadă peste 100 de autoturisme cu personalitate, dar și modele în premieră. Un look inedit și sistem audio puternic - cam asta e rețeta succesului la o astfel de competiție.
Printre mașinile modificate expuse se numără Lamborghini, Porche, BMW, Lincoln, Mercedes. Firmele specializate pe tuning sunt de asemenea prezente la expoziție, pentru cei care se încumetă să circule cu mașini trecute prin operații de "face lifting".
Printre expozanți se află și reprezentați ai unor firme străine. Cei cu buzunare fertile își pot achiziționa mașina preferată direct de la târg, iar creativii care au ținut doar să se laude cu modele tunate, au avut succes garantat.
Discuțiile dintre participanți par de domeniul SF, însă, dacă stai mai mult timp cu ei, îți dai seama că pasiunea pentru mașini e una ca oricare alta, depinde cât ai și cât vrei să investești.
Un colț aparte este destinat mașinilor cu lambodoors. Și imediat te duce cu gândul că bine ți-ar sta într-o mașină dotată cu așa ceva. Și poate și de aceea era colțul unde se făceau cele mai multe fotografii.
În urma vizitei la expoziție, am mai înțeles că, în momentul în care apare un nou model de mașină, firmele de tuning deja își freacă mâinile și așteaptă cu nerăbdare să pună mâna să-l modifice. Astfel, firmele se întrec în standuri cu mașini pline de boxe, pur și simplu te întrebi unde mai intră șoferul…
În rest, mii de cai putere, investiții "grele" pentru bolizi "mai altfel" și neapărat femei frumoase. Muzica dată la maxim anunța petrecerile de seară, iar printre zecile de șoferi se plimbau deja membrii juriului, cei care vor decide, la final, best exterior import tuning, best interior, best engine, BestAutohtona - cea mai tunată mașina românească.
Expoziția se desfășoară pe aproximativ 16.000 de metri pătrați și este primul eveniment de tuning-lifestyle din România. Organizatorii ne-au declarat că foarte mulți turiști din țară au venit special pentru acest eveniment, lucru vizibil, deoarece în camping nu aveai unde să arunci un ac.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.1874 secunde