Campingul nomazilor mongoli din Câmpu Cetății

590
Campingul nomazilor mongoli din Câmpu Cetății - campingmongoli-1346439235.jpg
Pare incredibil, dar la doar 49 km de Târgu Mureș puteți să trăiți precum nomazii mongoli, într-una dintre iurtele tradiționale, decorate cu mobilier adus special din Mongolia. Este vorba despre primul camping de acest gen din România, dar și cel mai mare din Europa, aflat în localitatea Câmpu Cetății, din județul Mureș. 
Până acum câțiva ani, această zonă turistică a Transilvaniei era cunoscută și apreciată mai mult de cei care practică pescuitul, fiind locul în care se prind cei mai buni păstrăvi. 
Acum, însă, campingul nomazilor mongoli atrage sute de turiști din țară, dar și din străinătate, curioși și dornici să cunoască o parte din stilul de viață al poporului care migrează des, dar care mereu locuiește în iurte.
În campingul din Câmpu Cetății nu sunt atât de multe reguli stricte, dar există una singură de care turiștii trebuie să țină cont. Conform unui obicei mongol, nu ai voie să intri încălțat în iurtă, iar această regulă este strict urmată și aici.
Cortul dispune de trei paturi de o singură persoană și o plită tradițională pe care se poate pregăti mâncarea. De asemenea, prețurile sunt accesibile, așa că vă puteți bucura de o experiență mongolă cu un buget redus.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Cu Mocănița prin Vișeu de Sus
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Pilaf cu pui și roșii
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Ce cădiță îi cumpărăm bebelușului
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Diverse : Planuri pentru vara 2013
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Diverse : Aventura Parc  la 120 de m…  sub pământ
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Diverse : Vacanța  de septembrie  în prețuri
Pagina a fost generata in 1.551 secunde