Cu ocazia Paștelui

Candidatul PNG la Primăria Constanța, Cătălin Dancu, îi felicită pe catolici

476
Ieri, peste un miliard de credincioși catolici au sărbătorit prima zi de Paște. La fel și cei aproximativ 1.200 de credincioși de confesiune catolică din Constanța care au celebrat Sărbătoarea Învierii Domnului întocmai cum spun tradițiile.
Printre cei care le-au fost alături catolicilor în această zi de sărbătoare, spunându-le "Hristos a înviat!", se numără și candidatul PNG - CD la Primăria Constanța, avocatul Cătălin Dancu. "Dacă există ceva bun în faptul că Biserica Ortodoxă și cea Catolică sărbătoresc Paștele în zile diferite, atunci acel ceva bun constă în faptul că avem de două ori prilejul de a lăsa deoparte lucrurile mărunte care ne despart, care ne fac să prețuim mult mai mult decât s-ar cuveni tot ceea ce Biserica, indiferent de confesiune, ne arată ca fiind trecător. Ca ortodox mă bucur alături de comunitatea credincioșilor catolici din România și de pretutindeni și doresc tuturor frațiolor noștri de confesiune catolică să aibă parte de toate bucuriile acestei zile sfinte: bucuria de a fi împreună cu familia, cu prietenii, în smerenia și starea de demnitate pe care numai apropierea de Dumnezeu ți-o poate da. Și fie ca ei, într-o astfel de zi, să se simtă cetățeni ai Bisericii și ai unei societăți românești în care creștinii ortodocși, din rândurile cărora cu bucurie fac și eu parte, le vor răspunde cu dragostea cuvenită: "Adevărat a înviat!", este mesajul pe care Dancu îl transmite tuturor celor care ieri au fost primii creștini care au întâmpinat și anul acesta Învierea Domnului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1493 secunde