Timp de patru zile

Caravana German Fest la Constanța

300
În perioada 9-12 august, va ajunge la Constanța Caravana German Fest, eveniment organizat de compania United Romanian Breweries și sponsorizat de marca de bere germană Holsten. Timp de patru zile, constănțenii vor avea parte de atmosfera specifică burgurilor, de mâncare tradițională, muzică bavareză și de bere germană Holsten, un produs premium renumit în întreaga lume datorită calității, originalității rețetei, gustului unic și purității desăvârșite.
Lansat în România pentru prima dată în anul 2005, German Fest și-a propus încă de la prima ediție să fie o replică locală a celebrului festival al berii Oktober Fest de la Munchen, organizat în fiecare an în luna octombrie. Primele două ediții German Fest, organizate în capitală, s-au bucurat de prezența numeroasă a bucureștenilor, dornici să guste mult apreciata bere Holsten și să încerce preparatele specific germane, în ritmul antrenant al muzicii bavareze.
Anul acesta, pentru a răspunde cât mai bine preferințelor consumatorilor români de bere Holsten, German Fest se va desfășura sub forma unei caravane, ce va poposi timp de câte patru zile în zece orașe ale țării, Constanța fiind cel de-al nouălea oraș în care această sărbătoare a gustului este prezentă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0421 secunde