Spre sfârșitul săptămânii trecute, pe 14 și 15 iulie, a avut loc și preselecția pentru ediția a XIV-a a Galei Tânărului Actor, care se va desfășura la Mangalia, în perioada 31 august - 3 septembrie.
La secțiunea "Grup", comisia formată din Mircea Cornișteanu, George Mihăiță și Attila Vizauer a decis ca în rândul spectacolelor care sunt admise în concurs să se numere "The H(eden) Garden", de Alexandra Pâzgu, cu Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mădălina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeș și Ioana Pre-descu, "Hamlet... Eu sunt?", după "I am Hamlet", de Richard James, cu Radu Homiceanu și Radu Horghidan, "Fetele grase câștigă întotdeauna", de Madeline George, cu Lavinia Coman, Alexandra Crăciun, Alexandra - Elena Gogan și Eliza Păuna, și "Repetiția", colaj de texte după Eugène Ionesco și Matei Vișniec, cu Maria Salcă, Adriana Ștefănache și Anca Eugenia Țecu.
La secțiunea "Individual", comisia formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman și Cornel Todea a declarat admiși următorii candidați: Adriana Raluca Bordeanu, Diana Croitoru, Ștefania Dumitru, Răzvan Epure, Smaranda Gabudeanu, Andrei-George Gherghe, Anca Maria Ghiță, Roxana Gîrleanu, Claudia Cristina Jassmine Glodeanu, Bianca Ioan, Andreea Moustache, Simona Elena Năstase, Alexandra Odoroagă, Alexandru Petrila, Gina Nica Pitulea, Claudia Suliman, Andreea - Maria Șovan, Raisa Știopoane, Ovidiu Mihai Emil Ușvat și Ioana Zărnescu.
Proba impusă tuturor participanților la secțiunea "Individual" constă într-o interpretare personală - în limita a cinci minute - a unui text ales din primele cinci capitole din "Cartea milionarului - Cartea de la Metopo-lis", de Ștefan Bănulescu.