O placă de argilă arsă pe care se află cel mai vechi text descifrabil din Europa a fost descoperită în Grecia, relatează arheologul Michael Cosmopoulos, profesor la universitatea din Missouri din SUA, citat de Antena3.ro.
Tăblița a fost descoperită de arheologi pe un deal din Iklena, o localitate situată la 300 kilometri de Atena. Potrivit cercetătorilor, plăcuța pare a fi un "document financiar".
"Este vorba de cea mai veche plăcuță descoperita în Grecia, în consecință cea mai veche din Europa", a declarat arheologul Michael Cosmopoulos. "Pe una din fețele tăbliței sunt inscripționate nume și cifre, iar pe cealaltă parte se află un verb", a menționat arheologul.
Se pare că inscripția a fost realizată în scrierea lineară B, folosită de micenieni în Epoca de Bronz (1.600 i.Hr.), epoca războiului din Troia, descris de Homer.
Săpăturile arheologice din Iklena au început în urmă cu cinci ani, sunt supravegheate de o școală de arheologie din Atena, fiind finanțate de National Georgraphic Society.
Plăcuța urmează să fie prezentată publicului de Cynthia Shelmerdine, specialista în scrierea miceniană la Universitatea din Austin (Texas).