O serie de cifre, litere și alte simboluri au fost descoperite recent de cercetătorii italieni în pupilele Mona Lisei, misterioasa femeie care apare în celebrul tablou pictat de Leonardo Da Vinci, informează DailyMail.co.uk, citat de Mediafax.ro.
Descoperirea a fost făcută recent, când experții italieni în artă au dorit să analizeze din nou misterioasa capodoperă a Renașterii italiene.
Ascunse în stratul întunecat de vopsea din pupilele Mona Lisei, Leonardo Da Vinci a pictat câteva litere, cifre și simboluri, toate fiind realizate la o scară foarte mică. Simbolurile pot fi văzute însă cu ajutorul microscopului.
Experții susțin că aceste simboluri reprezintă un veritabil "cod" al lui Leonardo Da Vinci.
Descoperirea istoricilor italieni pare desprinsă din paginile romanului "Codul lui Da Vinci", un bestseller scris de americanul Dan Brown, în care scriitorul susținea că celebra pictură conține indicii despre Sfântul Graal.
Silviano Vinceti, președintele Comitetului Național al Patrimoniului Cultural din Italia, cel care a descoperit simbolurile, a declarat: "Simbolurile nu sunt vizibile cu ochiul liber, însă cu ajutorul unei lupe sau al unui microscop ele pot fi văzute cât se poate de clar".
"În ochiul drept apar literele L și V, care ar putea fi inițialele numelui său - Leonardo Da Vinci -, iar în ochiul stâng apar alte simboluri, însă acestea nu sunt la fel de clare. Par să fie literele C și E sau doar litera B. În fundal poate fi văzut numărul 72 sau poate că este vorba de litera L urmată de cifra 2. Trebuie să ne reamintim faptul că acest tablou are aproape 500 de ani și nu mai este la fel de clar ca atunci când a fost pictat. În urma investigațiilor preliminare, suntem foarte siguri că nu este vorba de o greșeală, iar aceste simboluri au fost desenate acolo chiar de către artist", a declarat expertul italian.