Complexul monahal Meteora - rugă între cer și pământ

"Aici, pe aceste sterpe stânci, ce au devenit palate pentru mii de asceți, au învățat monahii ortodocși să fie înțelepți în gândire și umili în convingere." (Theoharis M. Provatakis)

Un peisaj ciudat și măreț, o pădure de stânci pe crestele cărora s-a întemeiat, încă din secolul al II-lea, un puternic centru monahal, cunoscut astăzi sub numele de Complexul Meteora, se află la aproximativ 150 de km de Paralia Katerini, în apropierea localității Kalambaka.

Călători din toate colțurile lumii poposesc aici, indiferent de anotimp. Este locul unde, fără tăgadă, ruga-ți pare a fi cel aproape de Ceruri, căci mulțimea de stânci înalte și prăpăstioase este încununată de mănăstiri și chilii.

Drumul până la Meteora se poate face la pas sau cu mașina. Lași în urma ta pitorescul sat Kastraki și urci, mai abrupt sau mai agale, șerpuind printre stâncile lunecoase, mângâiat fiind de un vântișor slab. Sus, în vârf, te așteaptă… mănăstirea - "un loc de rugăciune, unde este călită supunerea, este biciuită voința și oțelită credința". Călugării de aici trăiesc după două reguli stricte, cărora, cu tot respectul cuvenit oaspeților, trebuie să se supună toți vizitatorii: singurătatea și tăcerea.

Nu s-a constatat cu exactitate când a apărut monahismul la Meteora. În jurul secolului al II-lea, este atestată în zonă prezența a numeroși monahi care își duceau viața în peșteri sau în mici chilii. În fiecare zi de duminică sau la marile sărbători, ei coborau să oficieze în comun liturghia la Doubiani care se numea "Kiriako". Odată cu creșterea numărului monahilor, a apărut și Schitul Stagon, a cărei organizare sistematică a început din secolul al XII-lea.

Marele Meteor

În secolul al XIV-lea, domnitori sârbi care în vremurile acelea erau stăpânii Tessaliei, au dat o sumedenie de privilegii schitului, astfel încât să fie condus de cel mai vârstnic călugăr care trăia atunci la Mănăstirea Doubiani. În aceeași perioadă, un monah deosebit de la Sfântul Munte, Atanasie, a sosit la Meteora și a întemeiat prima mănăstire pe stânca ce atunci purta numele de Platilithos (piatra lată). Acolo, la peste 600 de metri deasupra nivelului mării, Atanasie și-a clădit mănăstirea lui. Stâncii i s-a dat numele de Marele Meteor deoarece arăta a fi suspendată între cer și pământ, iar întregul complex al stâncilor a căpătat numele de Meteora. Au luat apoi ființă alte peste 20 de mănăstiri împrăștiate pe stâncile meteorice, alături de cele preexistente și numeroase mânăstiri mici, locuri ascetice, chilii, sălașuri de rugăciune, locuri de sihăstrie, peșteri, locuri de claustrare.

Multe dintre ele sunt astăzi în stare de ruină, dar sunt și altele bine conservate care astăzi sunt destinații pentru turiștii de pretutindeni. Printre ele, se numără Mânăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânăstirea Sfântul Ștefan și Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Una singură este viețuită de maici (Mânăstirea Rousanou). Turistul poate ajunge cel mai ușor la Mânăstirea Sfântul Ștefan, iar cea mai greu accesibilă este Sfânta Treime.

Turiștii nu au acces la slujbe

Cum turiștii sunt foarte mulți, în tot timpul anului, pe parcursul slujbelor religioase mănăstirile sunt închise turiștilor. Tăcerea și singurătatea revin obsesiv, iar călugării nu de abat de la nicio regulă moștenită de secole.

Odată ajuns sus, însă, e lesne de înțeles că cele lumești nu te părăsesc pe deplin. Astfel că, impulsul de a pleca de acolo cu cât mai multe amintiri te co-pleșește și cazi pradă aparatului de fotografiat. E o frumusețe dumnezeiască pe care, dincolo de imagini, o poți lua cu tine, însă, cel mai bine în suflet.

Pentru suveniruri, la coborâre vă puteți opri și în cocheta localitate Kalambaka, unde cu siguranță veți pierde ore bune prin magazinele de profil.