Sâmbătă, 8 septembrie, la Biblioteca Județeană I.N. Roman - Constanța, va avea loc și al treilea Congres al femeilor turce din Balcani pentru cooperare în probleme de interes comun. Congresul este organizat de Asociația Generală de Prietenie și Solidaritate a femeilor din lumea turcă, al cărui sediu se găsește la Ankara și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România prin organizația de femei, dar și cu participarea comisiei de femei a Uniunii Democrate Turce din România. La congres vor mai participa și reprezentante ale etniei turce din Macedonia, Grecia, Kosovo, Bulgaria, Republica Găgăuză, Bosnia, Azerbaijan, precum și membrele UDTR. De asemenea, vor mai lua parte la lucrări, în calitate de invitate, și o delegație a femeilor tătare din Crimeea și o alta de la Asociația de cultură și ajutorare a turcilor crimeeni din Turcia.
Astăzi, delegația condusă de Șenol Bal, președinta asociației de la Ankara, care a fost aleasă, de curând, și deputat al MHP în Parlamentul Turciei, va face o vizită și la Galați, în drum spre orașul de pe malul Dunării oprindu-se și la Babadag și Tulcea, unde vor poposi la cele mai importante obiective turistice.
Lucrările congresului se vor axa pe două teme: problema încadrării, continuității și progresului în muncă a femeilor turce din țările balcanice și dezbateri cu privire la învățământul în limba turcă, utilizarea și dezvoltarea limbii turce.
Duminică, participantele la congres vor vizita Constanța, Mangalia și stațiunile de pe litoralul românesc.