În acest week-end

Constanța este capitala comunicării interculturale

335
1 min citire
Festivalul interetnic "Primăvara comunitară" a ajuns, anul acesta, la a șaptea ediție. Sâmbătă, 5 aprilie, începând cu ora 17, 00, la Teatrul Fantasio, va avea loc un spectacol susținut de ansambluri reprezentative ale comunităților turcă, tătară, albaneză, greacă, ruși - lipoveni. Pe lista invitaților se mai află și Ansamblul Dobrudja, din Bulgaria.
Festivalul este organizat, în fiecare an, cu ocazia Nevruzului, sărbătoarea care marchează venirea primăverii în rândul popoarelor turcice.
Cunoscută ca cea mai veche sărbătoare etnofolclorică a lumii turcice, Nevruzul este simbolul revenirii naturii la viață, iar potrivit legendei, marchează și momentul ieșirii întregii lumi turcice din Ergenekon și răspândirea reprezentanților ei în cele patru colțuri ale lumii.
Nevruzul este, însă, de șapte ani, și un simbol al comunicării interculturale la malul mării. Uniunea Democrată Turcă din România organizează cu ocazia acestei sărbători o serie de acțiuni care reunesc reprezentanți ai minorităților etnice din România, punându-și în valoare zestrea culturală în fața unui public exigent, cunoscut pretutindeni în lume drept un barometru al comunicării interetnice și un model de conviețuire interetnică.
Intrarea la spectacolul de sâmbătă seara este liberă, fiind așteptați toți cei care cred în modelul interetnic dobrogean.
Tot în cadrul manifestărilor prilejuite de Festivalul Interetnic "Primăvara comunitară", vineri s-a desfășurat și simpozionul "Datini și obiceiuri de primăvară la comunitățile etnice din Dobrogea".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0269 secunde